Primăria Capitalei a încasat 28.000 de euro chirie pentru organizarea concertului Metallica pe Arena Națională

de Catiușa Ivanov     HotNews.ro
Joi, 29 august 2019, 13:12 Actualitate | Administratie Locala


Arena Nationala
Foto: Hotnews
Primăria Capitalei a încasat 28.000 de euro chirie pentru organizarea concertului Metallica pe Arena Națională, a declarat primarul Gabriela Firea, joi, într-o vizită la stadion. După organizarea concertelor Ed Sheeran și Metallica, gazonul a fost foarte avariat, iar cheltuielile de înlocuire s-au ridicat la 240.000 de euro. Întrebată dacă mertită să încaseze 28.000 de euro pentru un concert, iar apoi să plătească 200.000 de euro pentru refacerea gazonului, primarul spune că orașul are nevoie de evenimente. Vara viitoare, Arena Națională ar putea găzdui un concert al cântăreței Celine Dion.

”Dacă este un concert umanitar, Arena este oferită gratuit, dacă este un concert cu vânzare de bilete, dar la care noi suntem parteneri, atunci se stabilește o reducere procentuală, iar dacă nu suntem parteneri, așa cum a fost în cazul trupei Metallica, până în 30.000 de euro, mai exact 28.000 de euro. Acest preț a fost stabilit după ce am studiat tarifele practicate pe plan european, între 25 și 35.000 de euro. Merită să găzduim astfel de evenimente, fiindcă Bucureștiul și Bucureștenii au nevoie de toate tipurile de evenimente și câtă vreme nu afectăm calendarul competițional, nu văd de ce nu am face și noi așa cum procedează toate marile orașe din Europa”, a declarat Gabriela Firea.

Aceasta spune că în anumite contracte de închiriere se poate cere și schimbarea gazonului după eveniment pe cheltuiala organizatorilor. ”La Ed Sheeran s-au plătit 60.000 de euro, atât închirierea cât și schimbarea gazonului”, a spus primarul general.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















1581 vizualizari

  • 0 (2 voturi)    
    ... (Joi, 29 august 2019, 13:39)

    a.nonim [utilizator]

    Pentru concerte nu e nevoie sa distrugi un stadion, exista destule teatre de vara abandonate. Unul ditre ele este amfiteatrul din parcul tineretului lasat in paragina chiar de primaria capitalei. Cu acesti bani se putea reabilita, exista si teren pentru extindere, doar ca e mai bine sa iei comisioane din afaceri imobiliare si refacerea stadionului.
    • +2 (2 voturi)    
      prietene (Joi, 29 august 2019, 15:03)

      varavara [utilizator] i-a raspuns lui a.nonim

      Chiar crezi ca ar fi incaput 60.000 oameni intr-un teatru de vara? Banii cheltuiti pentru astfel de superconcerte care umplu de bucurie extrem de multi oameni chiar merita cheltuielile primariei.
      In alte parti sunt banii cheltuiti aiurea, si in cuantumuri cu mult mai mari: uita-te numai la cele 22 firme fantoma ale municipalitatii unde se toaca milioane de euro. Si este doar un exemplu.
      • 0 (0 voturi)    
        ... (Joi, 29 august 2019, 16:29)

        a.nonim [utilizator] i-a raspuns lui varavara

        Nu stii sa citesti? Am spus ca era teren pentru extindere... Pentru concerte mici si spectacole era amfiteatrul, pentru concerte mari era teren cat un stadion.
  • +1 (1 vot)    
    la schimbare se ia comison spaga, deci ce interes (Joi, 29 august 2019, 14:49)

    viziru [utilizator]

    la schimbare se ia comison spaga, deci ce interes credeti ca are Firea ????


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version