Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti SA va deveni societate cu răspundere limitată, potrivit unui proiect de hotărâre adoptat marți de Consiliul General. Decizia a fost luată deoarece Service Ciclop SA, acționar în cadrul companiei alături de Municipiul București, își vinde acțiunile către acționarul majoritar, iar în cazul în care societatea are mai puţin de doi acţionari pe o perioadă mai lungă de 9 luni, orice persoană interesată poate solicita instanţei dizolvarea societăţii.

"Se aprobă schimbarea formei juridice a societăţii Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti SA din societate pe acţiuni în societate cu răspundere limitată şi se mandatează reprezentanţii acţionarului Municipiul Bucureşti prin Consiliul General al Municipiului Bucureşti să voteze în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor Companiei Municipale Iluminat Public Bucureşti SA schimbarea formei juridice a societăţii, precum şi aprobarea formei actualizate a Actului constitutiv al Companiei Municipale Iluminat Public Bucureşti SRL", se arată în proiectul de hotărâre.

Potrivit proiectului de hotărâre schimbarea formei juridice se face deoarece Legea nr. 31/1990 privind societăţile prevede ca numărul acţionarilor în societatea pe acţiuni nu poate fi mai mic de doi. În cazul în care societatea are mai puţin de doi acţionari pe o perioadă mai lungă de 9 luni, orice persoană interesată poate solicita instanţei dizolvarea societăţii. Societatea nu poate fi dizolvată dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de dizolvare, numărul minim de acţionari prevăzut de Legea nr. 31/1990 e reconstituit.

"Având în vedere oferta făcută de Service Ciclop SA de vânzare a celor 12 acţiuni ce reprezintă aportul societăţii la capitalul social al Companiei Municipale Iluminat Public Bucureşti SA şi ţinând cont de prevederile art. 10 alin. 3 din Legea 31/1990 care nu permite unei societăţi pe acţiuni să funcţioneze pentru o perioadă mai lungă de 9 luni cu un singur acţionar, având în vedere necesitatea de a conserva continua funcţionare a serviciului public desfăşurat de Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti SA prin delegarea către aceasta a gestiunii serviciului de iluminat public în Municipiul Bucureşti, apreciem necesară schimbarea formei juridice a acesteia în societate cu răspundere limitată, urmând ca ulterior, având în vedere oferta făcută de Service Ciclop SA mai sus menţionată, municipiul Bucureşti prin Consiliul General al Municipiului Bucureşti să devină asociat unic", se mai arată în proiect.