”În mai 2019 Gabriela Firea anunța cu mult patos că mă dă în judecată și îmi cere 100.000 euro pentru daune de imagine. A înregistrat la Tribunalul București dosarul 14027/3/2019. În 12 iulie Tribunalul București a anulat cererea de chemare în judecată pentru neplata cheltuielilor de judecată. Ce dovadă mai mare de incompetență decât să înaintezi un dosar în instanță, pe care să îl anunți public și pentru care să nu fii în stare să plătești taxa de timbru? Îmi pare rău că nu am apucat să ne judecăm pe fond în dosar. Ar fi fost o ocazie prin care bucureștenii să vadă cine minte și cine spune adevărul în chestiunile legate de București. Ar fi fost o dezbatere, în fața instanței, în locul dezbaterii publice pe realizările fiecăruia din ultimii 3 ani, pe care bucureștenii o așteaptă”, a scris Nicușor Dan pe pagina de Facebook.
În luna mai 2019, Gabriela Firea a depus la Tribunalul Bucureşti două cereri de chemare în judecată împotriva Roxanei Wring, consilier general USR, şi a deputatului USR Nicuşor Dan, solicitând daune morale de 100.000 de euro pentru încălcarea dreptului la imagine.
Potrivit unui comunicat transmis de către Primăria Municipiului Bucureşti (PMB), ambele cereri sunt întemeiate pe faptul că cei doi pârâţi "au făcut publice, în mod repetat, afirmaţii false, calomniatoare, la adresa Primarului General şi a Primăriei Municipiului Bucureşti, în presă şi prin intermediul reţelelor de socializare online".
- Tribunalul Bucureşti a obligat RADET să îmi comunice informaţiile pe care refuză să le facă publice
- Curtea de Apel București a anulat PUD-ul pentru complexul imobiliar pe spaţiul verde în Kiseleff 45
- Curtea de Apel București a anulat autorizaţia de desfiinţare pentru imobilele din Christian Tell; Curtea de Apel București și Înalta Curte au respins cererile de revizuire
- Curtea de Apel București a anulat autorizaţia de construire str. Dionisie Lupu
- Tribunalul București a anulat autorizaţia de desfiinţare şi construire a Şcolii 80 - sediul Primăriei Sector 3
- Tribunalul București a anulat utilitatea publică a proiectului Berzei - Buzeşti
- Tribunalul București a anulat autorizaţiile de desfiinţare pentru Hotel Marna şi Casa Rădulescu
- Tribunalul București a anulat autorizaţia de desfiinţare pentru Casa Eminescu
- Tribunalul București a anulat autorizaţia de construire str. Berzei
- Tribunalul București a anulat autorizaţia de desfiinţare pentru 3 imobile pe str. Berzei
- Tribunalul București a anulat autorizaţiile de desfiinţare pentru 38 de clădiri în zona Berzei
- Tribunalul București a anulat două autorizaţii de construire str. Berzei
- Tribunalul București a anulat autorizaţia de desfiinţare pentru 4 imobile în zona Berzei.
De ce mare parte din societate tinde sa se uite la un om la cat de mare gura are si la cum se imbraca, decat la ce face?
Eu vreau sa-l vad pe Nicusor Dan primar al capitalei. Vazand cum Firea nu a facut absolut nimic, dati-i o sansa acestui om care a muncit si s-a zbatut incercand sa apere interesele bucurestenilor. Nu mai votati aceiasi mincinosi impinsi de partidele mari doar pentru a le servi interesele.
Aveti o imaginatie foarte limitata, dar mai incercati.
Vezi vreo diferenta intre nationalizatul comunistilor si conditionarea astuia? Mai era o mimisoara, parca de la plus, cu proprietatea la comun.
Eu zic sa va strangeti si sa faceti un fan-club iliescu, ca ala a zis ca proprietatea privata e un moft.