Compania care ar fi trebuit să prevină invazia de țânțari din București, condusă până acum câteva săptămâni de un căpitan de navă, fost administrator public la Voluntari

de Catiușa Ivanov     HotNews.ro
Joi, 11 iulie 2019, 17:46 Actualitate | Administratie Locala


Tratamente impotriva capuselor si tantarilor
Foto: USER UPLOADED

Compania Municipală Eco Igienizare, care face tratamentele de combatere a țânțarilor din București, a fost condusă pâîn urmă cu câteva săptămâni de Constantin Niculae, fostul administrator al orașului Voluntari, căpitan de navă. Noul director este Ilie Ionel, care a lucrat în privat pâîn 2018, ultimul job fiind de director al unei firme de pază.

Compania mai are trei directori adjuncți, unul care vine din mediul privat, unul de la Administrația Fondului pentru Mediu, iar al treilea de la o companie a Primăriei Voluntari. Potrivit unei hotărâri a Consiliului de Administrație, directorul general are un salariu de 17.295 lei brut/lună.

Bucureștiul se confruntă cu o adevărată invazie de țânțari, fiind aproape imposibil să stai în aer liber fără să te alegi cu o duzină de pișcături. Problema este cu atât mai gravă cu cât de câțiva ani în București au apărut și țânțarii tigru care atacă și ziua. Primăria Capitalei, instituția cu atribuții în acest domeniu, trebuia să înceapă încă din luna aprilie tratamentele de combatere a insectelor, însă a început abia în iunie, deoarece contractul cu operatorul privat a expirat la începutul anului, iar serviciul a fost delegat Companiei Municipale, contractul fiind semnat abia în iunie. (Citește mai multe aici)

Cine conduce compania

Noul director al companiei este Ilie Ionel, care a lucrat în privat pâîn 2018, ultimul job fiind de director al unei firme de pază. În perioada 2005-2010 a fost director la o firmă de construcții edilitare.

Pâîn urmă cu câteva săptămâni, compania a fost condusă de Constantin Niculae. Acesta a lucrat din 2003 pâîn 2017 la Primăria Voluntari sau companiile din subordine, iar înainte a fost căpitan de navă.

Potrivit CV-ului a ocupat următoarele funcții:

- 08.2017-06.2018 - Administrator/ Director general - Compania Municipală Parking Bucureşti;

- 2015-2017 - Director general Euro Apavol (compania Consiliului Local Voluntari)

- 2012-2015 - Administrator public al Orasulul Voluntari

- 2011 - Director executiv Directia Educație Cultural Sportivă şi Ingrijiri Comunitare Voluntari

- 2010 - Director executiv Direcţia Judeţeană Sport si Tineret Ilfov

- 2008-2009 Director general ELECTROVOL

- 2007-2008 Director general ECOVOL

- 2003-2007 Director general SALUBRITATE, APA SI CANAL SRL VOLUNTARI

- 2003 - Capitan de Cursă Lungă Nave Maritime

- 1998-2003 - Căpitan secund CMA-CGM The French Line

Educaţie şi formare

În 1984, a obținut diploma de ofiţer maritim (Ing. exploatare portuara) la Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân", Facultatea Navigație - Tehnic. În exact aceeași perioadă, 1980-1984, cursurile Academiei Navale Mircea cel Bătrân au fost urmate și de primarul Voluntariului, Florentin Pandele. Acesta a absolvit în 1984 Facultatea de Navigație, unde a obținut brevet de comandant de cursă lungă.

Elena Barabancea - director adjunct

Elena Barabancea vine din mediul privat. A lucrat în cadrul companiei Romprest din 2001, iar din 2007 a ocupat funcția de director executiv al companiei, cunoscută bucureștenilor în principal pentru salubrizarea Sectorului 1. Elena Barabancea a absolvit ASE-ul.

Cristian Maracine - director adjunct

Cristian Maracine a lucrat din 2015 ca referent specialitate la Administratia Fondului pentru Mediu. Din 2009 pâîn 2015 a lucrat ca director agenție la diferite firme de asigurări: BCR ASIGURARI DE VIATA VIENNA INSURANCE GROUP SA, ALLIANZ TIRIAC ASIGURARI BUCURESTI. Din 2014 este asociat la compania MYX IMPEX BRAND SRL.

Educaţie şi formare

Master / Studii postuniversitare: Academia de Studii Economice (2004 - 2005), București

Facultate: Academia de Studii Economice (1978 - 1982), București, Facultatea Economia Industriei, Constructiilor si Transporturilor

Eduard Mildner - director adjunct

Eduard Mildner a fost director general al companiei Ecoigienizare în 2017. Înainte, în perioada 2015-2017, a lucrat la Ecovol, Voluntari, iar în perioada 2013-2017 a fost Şef Birou Administrativ Piete, Mediu , Peisagistică la ECOVOL, VOLUNTARI. În perioada 2012- 2013 a fost Șef Birou Marketing S.C. ECOVOL S.A., VOLUNTARI (România).

Compania are și un Consiliu de Administrație format din 7 persoane:

Presedinte Consiliul de Administratie - Mihai Teodorescu

Acesta ocupă din septembrie 2018 funcția de director executiv la Direcția Transporturi din Primăria Capitalei, iar în perioada ianuarie 2017-septembrie 2018 director comercial la RATB.

În perioada mai 2012-2017 a fost șeful biroului de controlori la RATB, iar din octombrie 2009 -mai 2012 a fost Sales Manager la Paralela 45. Din octombrie 2015 ocupă funcția de Presedinte Tineret - Federația Sindicatelor din Transporturi TRANSLOC şi Servicii Publice ATU-Romania.

Administrator - Ilie Ionel

Acesta a fost șef Serviciu Control Curățenie la Compania Municipală Eco Igienizare, în perioada 2018-2019, iar între 2010 și 2018 a fost director general la o firmă de pază și protecție. În perioada 2005-2010 a fost director la o firmă de construcții edilitare.

Administrator - Diaconu Cristian

Potrivit datelor din CV, acesta a fost din 2008 pâîn 2019, trainer/manager Comercial la Auchan Romania. În perioada august 2007 - aprilie 2008 a lucrat ca manager departament la SMK - Venus DSH Import Export, iar între 2004 și 2007 a fost manager departament/șef magazin la BRICOSTORE ROMANIA.

Administrator - Dincă Gheorghe

Potrivit datelor din CV, între 1983-1989 a lucrat la Cooperativa Chimică, iar între 1990-1992 la Editura "Carta-Class". În perioada 1993-1999 a fost redactor la Agenția de Presă și Informații" Pinocchio", iar din 1999 pâîn 2005 agent de publicitate la REBU București. În perioada 2008-2012 a fost Consilier Local la Sectorul 1.

Administrator - Metehau Cosmin

Potrivit datelor din CV, din 2016 acesta este asociat și director la compania WEST CONCEPT DESIGN SRL și asociat/administrator la METE CONCEPT INVEST SRL. Din noiembrie 2015 pâîn prezent acesta ocupă funcția de coordonator vanzari la BIBLIOSTAR SRL.

Administrator - Dediu Manuela Geanina

Din februarie 2009 pâîn prezent, Manuela Dediu este șefa Serviciului pentru Relatia cu Mass-Media din Primăria Capitalei.

Administrator - Bucur Daniela

Potrivit datelor din CV, aceasta are următoarea experiență profesională:

- 01/11/2018-Prezent: consilier juridic debutant Primăria Municipiului Bucureşti;

- 01/11/2018-28/02/2019: Analist cumpărări/ Consultant furnizori S.C. ACMVOL DESIGN S.A (Antrepriza Constructii Montaj – Voluntari companie a Consiliului Local Voluntari).

- 10/11/2016 - 31/10/2018: Inspector de specialitate Primăria Municipiului Bucureşti.

- 28/10/2016 - 09/11/2016: Şef Departament Calitate S.C. ACMVOL DESIGN S.A.

- 28/10/2014 - 28/10/2016: Analist cumpărări/ Consultant furnizori S.C. ACMVOL DESIGN S.A.

- 01/05/2016 - 01/11/2016: Inspector de specialitate Instituția Primarului Oraşului Voluntari.

- 01/03/2014 - 02/05/2014: Asistent Manager Banca Transilvania S.A.

- 02/05/2013 - 28/02/2014: Receptionistă (departament Administrativ şi Logistică) Banca Transilvania.

- 20/04/2013 - 29/04/2013: Promoter Smartpoint Consulting.

- 01/10/2009 - 31/12/2009: Promoter Mercury 360.

Salariul directorului general este de 17.295 lei brut/lună, președintele Consiliului de Administrație - 5.128 lei brut/lună, iar restul membrilor CA - 4.611 lei brut/lună, potrivit unei Hotărâri AGA din 22 martie 2019.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















7822 vizualizari

  • +19 (19 voturi)    
    Mie-mi plac „directorii” ăștia de meserie. (Joi, 11 iulie 2019, 17:58)

    prec [utilizator]

    De la director la papuci trece director la șuruburi după care se mută director la perdele. Și dacă-l întrebi ce școală are, îți spune c-a făcut profesionala la hoțipătari și facultatea la „drept” la „Spiru Haret”. Dar el toată viața a fost „director”.
    • +17 (17 voturi)    
      si mie ..... (Joi, 11 iulie 2019, 19:24)

      ber [utilizator] i-a raspuns lui prec

      Doar ca ai uitat sa spui ca trebuie neaparat sa treaca
      si prin Voluntari cu o functie de director. Acolo se
      lustruiesc cadrele!
  • +15 (15 voturi)    
    Traiasca tzatza Firea ! (Joi, 11 iulie 2019, 18:11)

    Ritzi Pitzi [utilizator]

    Face ce vrea dumneaei, pe banii nostri...

    Daca si seful vaporaselor de pe Herastrau e un entomolog (specialist in insecte), e perfect...
    Mai trebuie doar sa faca rotatia cadrelor intre cele doua firme ale Primariei.
  • +12 (12 voturi)    
    tantarii bugetului (Joi, 11 iulie 2019, 18:20)

    marchiza [utilizator]

    Sute de firme cu mii de directori,subdirectori si consillieri cu specializarea "abonat la bugetul public" cu salarii nesimtite si contracte din ce in ce mai dubioase.
    • +4 (8 voturi)    
      Aia au votat miticii. (Joi, 11 iulie 2019, 19:10)

      prec [utilizator] i-a raspuns lui marchiza

      De așa ceva să se bucure.
  • +9 (9 voturi)    
    Când ai șoriciul gros,te ocupi de țânțari. (Joi, 11 iulie 2019, 19:22)

    asavreau [utilizator]

    Sigur pe ei nu-i deranjează țânțarii.Dacă pe ei nu-i deranjează,de ce să-i stârpească?Nici pe Firea nu o deranjează,că cerea deratizarea lor.Are și Firea șoriciul gros.
  • -12 (16 voturi)    
    acu deh (Vineri, 12 iulie 2019, 0:58)

    Mazeta [utilizator]

    Dacă țara întreagă a fost condusă de un căpitan de navă (sanchi), de ce n-ar fi condusă și o companie municipală?
  • 0 (4 voturi)    
    Clientela (Vineri, 12 iulie 2019, 7:33)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Din gasca fostei mâncătoare de r*t de la latriele securistului Voiculescu, „presedinta” de Voluntir votata PG al Capitalei Rosii Bucuresti, Ce au votat miticii, aia au. Țânțari
  • +4 (4 voturi)    
    Voluntari Valley (Vineri, 12 iulie 2019, 8:16)

    VisatorLaORomanieMaiBuna [utilizator]

    Voluntari Valley, adevaratul Sillicon Valley al antreprenorilor de succes care au contracte cu Primaria Bucuresti
  • 0 (0 voturi)    
    competenta, oare mai exista acest cuvand in vocabu (Vineri, 12 iulie 2019, 13:42)

    anonim_2017 [utilizator]

    competenta, oare mai exista acest cuvand in vocabularul conducatorilor nostri?
    e clar ca nu, doar pile si relatii, fratilor oare cat mai rezistam?


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version