Prefectul județului Harghita, Jean Adrian Andrei, consideră că localitățile din județul pe care îl conduce trebuie să acționeze în instanță primăriile din județul vecin, Bacău, pentru stabilirea granițelor, scrie Mediafax.

Jean Adrian AndreiFoto: Facebook/ Andrei Jean-Adrian

Prefectul județului Harghita, Jean Adrian Andrei, a declarat marți agenției Mediafax, la finalul unei întâlniri de reconciliere pe tema graniței, desfășurată în localitatea Ghimeș-Făget, județul Bacău, că doar două localități din județul Harghita și-au rezolvat litigiul privind granița.

„Am avut o discuţie echilibrată, iar concluzia este că, exceptând două localităţi din județul Harghita, și anume Lunca de Jos şi Lunca de Sus, care şi-au rezolvat litigiul de graniţă cu localitatea Palanca din Bacău, restul localităţilor, Ciucsîngeorgiu, Păuleni Ciuc, Frumoasa, Plăieşii de Jos, Sânmartin, vor merge în instanţă cu localităţile de graniţă din judeţul Bacău. Acestea nu au nicio revendicare, motiv pentru care, în conformitate cu prevederile legale, partea interesată va acţiona în instanţă și va depune o acţiune de grăniţuire la instanţa de contencios administrativ din cadrul Tribunalului Harghita. Localităţile din judeţul Harghita sunt cele care trebuie să acţioneze în instanţă judeţul Bacău. Și Primăria comunei Sânmartin trebuie să acționeze în instanță Primăria orașului Dărmănești, Bacăul nu are revendicări”, a spus Andrei.

Potrivit acestuia, localitățile care se adresează instanței în litigiile privind granițele trebuie să prezinte documente pentru susținerea acțiunii, inclusiv cele eliberate de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI).

La întâlnirea din localitatea Ghimeș-Făget au participat prefecții din Harghita și Bacău, Jean Adrian Andrei, respectiv Maricica Luminița Coșa, președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, primarii comunelor situate pe granița dintre cele două județe și reprezentanții OCPI din Harghita și Bacău.

Președintele CJ Harghita, Borboly Csaba, a declarat presei la finalul întâlnirii că, în total, ar fi vorba de aproximativ 100.000 de hectare de teren și pădure care au trecut din Ținutul Secuiesc la județul Bacău.

O astfel de dispută, care privește apartenența Cimitirului Internațional al Eroilor Valea Uzului, a izbucnit între comuna Sânmartin din județul Harghita și orașul Dărmănești din județul Bacău.