Catedrala Notre-Dame din Paris a fost mistuită luni noapte de un incendiu devastator, acoperișul și turla ”săgeată" fiind distruse. Asta este ce se poate vedea cu ochiul liber, o evaluare a pagubelor nefiind încă făcută. Cât va costa restaurarea edificiului și cât va dura? Ștefan Mănciulescu, arhitectul şef pentru monumentelor istorice în Franța, care a condus peste 100 de șantiere și proiecte de restaurare, a explicat pentru HotNews.ro ce însemnă restaurarea unui edificiu de o asemenea anvergură, cât ar putea costa și cât vor dura lucrările.

Notre Dame in flacariFoto: Cristina Beligar

Ștefan Mănciulescu, arhitectul şef al monumentelor istorice al departamentelor Cantal, Corrèze si Haute-Loire al departamentelor Cantal, Correze și Haute-Loire, estimează că lucrările vor dura minimum 10 ani și vor costa cel puțin 500 de milioane de euro, la o primă privire.

Stefan Manciulescu

Stefan Manciulescu

Foto: UAR

”În Franța, sistemul de restaurare este foarte bine organizat, cu oameni competenți, sunt finanțări relativ importante și la un edificiu de tipul acesta mobilizarea este foarte bună. S-au făcut anunțuri că vor fi donații importante. Lucrările vor fi complicate, costisitoare și vor dura mult. Acum avem un edificiu care nu mai are acoperiș, bolțile în parte sunt fragilizate, la fel și toată osatura. În timpul incendiului toate aceste lucruri s-au fragilizat și acum trebuie sprijinite, protejate. Cred că șantierul va dura minim 10 ani, până când edificiul va reuși să iasă din starea asta. Este o lucrare complicată și dificilă. Restaurarea va costa minim 500 milioane de euro. Restaurarea care era acum în curs și care viza doar partea centrală costa în jur de 160 milioane de euro și dura 10 ani. Ce avem acum de făcut este de vreo 10 ori mai mult”, a explicat Ștefan Mănciulescu.

Din punct de vedere tehnic, arhitectul spune că lucrările nu vor pune probleme, existând tehnologia și calificarea necesară.

”Din punct de vedere tehnic se poate, nu este o problemă. Aici sunt oameni calificați, s-a păstrat meșteșugul, există oameni care știu să lucreze ca pe vremuri, de mâine se poate începe. Există planuri, este bine documentat, edificiul este foarte cunoscut, există antreprize calificate. Se poate reface, va costa mult și va dura”, a mai explicat arhitectul.

Cea mai mare pierdere suferită în timpul incendiului este șarpanta edificiului, veche de câteva sute de ani, însă elementele noi nu vor afecta valoarea clădirii în ansamblul ei.

”Este păcat doar că s-au pierdut lucrurile vechi, șarpanta veche, care avea 700-800 de ani. Poți oricând să o înlocuiești cu o șarpantă nouă, dar valoarea acestui element s-a pierdut în mod iremediabil. Asta este problema. Valoarea edificiului în ansamblu însă rămâne, fiindcă zidurile sunt încă în picioare, în proporție de 90%. S-a pierdut o parte din boltă, se poate reface, s-a piedut acoperișul, care trebuie refăcut. Fără acoperiș se degradează foarte tare. Deci este indispensabil să reconstitui, mai ales că este un edificiu în mijlocul Parisului, iar volumetria lui contribuie la silueta, la personalitatea Parisului. Fără acoperiș lipsește o parte importantă din edificiu”, a mai explicat arhitectul.

În urma incendiului devastator, președintele Emmanuel Macron a anunțat că Notre-Dame va fi reconstruită. ”Notre-Dame este istoria noastră, literatura noastră, parte a spiritului nostru, locul marilor noastre evenimente, al epidemiilor, al războaielor, al eliberărilor noastre, epicentrul vieților noastre... De aceea, spun astăzi solemn: o vom reconstrui împreună”, a spus Macron.

El a anunțat organizarea unei strângeri de fonduri pentru restaurarea Catedralei Notre-Dame din Paris. Deja două dintre cele mai bogate familii din Franța au anunțat că donează nu mai puțin de 300 de milioane de euro pentru refacerea clădirii.

Despre Ștefan Mănciulescu

Ștefan Mănciulescu este absolvent al Institutului de Arhitectură „Ion Mincu” din București și al centrului de Studii Superioare și de Conservare a Monumentelor Istorice - École de Chaillot (1990). În 1996, este numit arhitect-șef al Monumentelor Istorice al departamentelor Cantal, Corrèze si Haute-Loire. Acesta mai face parte din comitete și comisiile regionale de patrimoniu și situri istorice în zonele Auvergne și Limousin, dar și în România.

Ca restaurator, a condus peste 100 de șantiere și proiecte vizând monumente istorice, în Franța, fiind nominalizat și premiat pentru multe dintre aceste lucră,ri cu precădere cele din Masivul Central, Biserica românească din Paris și premiul pentru concursul din Colmar - biblioteca Dominicanilor, în 2016. Predă la Școala din Chaillot, în cadrul atelierelor practice și asigură cursurile de tâmplărie și fierărie tradițională. Citește aici mai mult. Printre ultimele lucrări conduse de Ștefan Mănciulescu se numără restaurarea îngerilor şi a geniilor de pe biserica Val-de-Grâce din Paris, ridicată în jurul anului 1650 la iniţiativa reginei Ana de Austria şi a regelului Ludovic al XIV-lea.

Despre Notre-Dame

Construcția catedralei a început în anul 1163 și a fost finalizată în 1345, fiind o bijuterie a artei gotice. Notre-Dame este vizitată de circa 13 milioane de persoane anual, ceea ce înseamnă o medie zilnică de 30.000 de oameni. De-a lungul timpului a trecut prin ample operațiuni de restaurare însă trecerea timpulșui și-a lăsat amprenta asupra edificiului.

Chiar la începutul acestei luni BBC a difuzat un material potrivit căruia autoritățile franceze cheltuie 4 milioane de euro anual pentru întreținerea catedralei. Dar banii nu sunt nici pe departe suficienți, iar în lipsa renovărilor catedrala ar fi riscat să se prăbușească în circa 10 ani, din cauza problemelor structurale. Motivul: eroziunea produsă de vechime și de poluare.

În 2017, Time publica un amplu reportaj despre stadiul dezastruos în care se aflau părți din structură și alte elemente ale catedralei. Potrivit acelui reportaj, dacă o mare parte din structura medievală era încă în stare rezonabilă, părțile mai noi, în special cele construite în restaurarea din secolul 19, când au fost folosite materiale foarte ieftine, erau un real pericol. Time menționează planul autorităților de a investi mai mulți bani în restaurare, inclusiv peste 6 milioane în turnul catedralei.