Brazii dintr-un parc central al Iașului au fost tăiați, pe motiv că au fost plantați de comuniști

de V.M.     HotNews.ro
Duminică, 17 martie 2019, 18:03 Actualitate | Administratie Locala


Palatul Culturii din Iasi
Foto: Wikimedia Commons - Ionel Pomana
Brazii din parcul aflat în fața Palatului Culturii din Iași au fost tăiați, pe motiv că aceștia erau bătrâni și deteriorați, plantați în anii `70, „pe fondul unei ideologii comuniste”, Primăria dorind, acum, să reamenajeze zona după un proiect aprobat în urmă cu doi ani, relatează Mediafax.

Peste zece brazi din parcul din fața Palatului Culturii din Iași au fost tăiați vineri, iar localnicii au fost extrem de nemulțumiți, criticând măsura pe pagina de Facebook a Primăriei orașului.

„Copacii tăiați erau sănătoși! În cel mai poluat oraș din țară copacii se taie, se fac numai clădiri, nu am văzut un parc nou inaugurat iar spațiile verzi sunt înlocuite de blocuri! Puteți să explicați cât vreți, realitatea e alta: numai betoane, praf și poluare și toată lumea înghesuită în Parcul Copou!”, a scris o ieșeancă pe pagina de Facebook.

Reprezentanții Primăriei Iași au răspuns, tot pe Facebook, spunând că „majoritatea arborilor îndepărtați erau bătrâni și deteriorați, fiind plantați în anii '70 ai secolului trecut, pe fondul unei ideologii comuniste care încerca dacă nu demolarea brutală, cel puțin mascarea prin orice mijloace, ca ridicarea altor clădiri ori plantarea de <păduri> urbane, a monumentelor istorice reprezentative pentru identitatea națională”, se arată în postarea Primăriei Iași, pe pagina de Facebook.

Potrivit municipalității ieșene, a fost demarat un proiect de reamenajare a Pieței Palatului Culturii, care presupune „îndepărtarea vegetației îmbătrânite, bolnave, dezordonate și inestetice, montarea de rulouri de gazon cu sisteme de irigare automată, plantarea de ansambluri florale și vegetale, redesenarea și modernizarea aleilor pietonale”.

Ideea modernizării a venit în urma unui concurs de soluții, organizat în 2016, pentru reconfigurarea și reamenajarea zonelor din jurul Palatului Culturii (piața din fața Palatului și spațiul verde din spatele Palatului). S-au înscris în concurs două proiecte și a fost câștigat unul dintre ele, cu un scor de aproape 80 la sută, în urma votului a 297 de ieșeni și a reprezentanților comisiilor din Primăria Iași.

Proiectul nu au fost încă finalizat, însă reprezentanții Primăriei Iași se gândesc acum la o soluție rapidă, pentru o amenajare temporară, cu gazon, care să ofere vizibilitate cu ocazia vizitei Papei Francisc, din data de 1 iunie, de la Iași.

„Lucrările din această perioadă constituie o amenajare provizorie a pieței, o licitație pentru contractarea unor servicii de proiectare a esplanadei Palatului Culturii, cu o prevedere bugetară de 250.000 lei, fiind în curs și având drept termen de deschidere a ofertelor data de 11 aprilie. Reamenajarea temporară în desfășurare are rolul principal de a îmbunătăți aspectul general al Pieței Palatului Culturii, cu atât mai mult cu cât pe 1 iunie aceasta va găzdui întâlnirea Sanctității Sale Papa Francis cu credincioșii din Iași, Moldova și nu numai”, au mai arătat reprezentanții Primăriei Iași.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















6638 vizualizari

  • +2 (8 voturi)    
    Iadi = cel mai poluat oras din Ro (Duminică, 17 martie 2019, 18:15)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Mafia imobiliara in cârdasie cu primaria au distrus aproape toate spatiile verzi. TICALOSIA tandemului Nichita / Chirica a dat roade si poluarea a ajuns la o valoare pentru care acesti indivizi TREBUIE SA PLATEASCA pentru cât au distrus. Sub pretextul 'modernizarii" (?) vor fi șemnuiți bani si au fost distrusi si ultimii copaci din zona.

    MIHAI CHIRICA, OPRESTE DISTRGEREA SPATIILOR VERZI SIN IASI! TE-AI IMBUIBAT DESTUL, ITI AJUNGE CÂT AI DISTRUS!
  • +1 (21 voturi)    
    Cam asta e istoria de 30 de ani a României (Duminică, 17 martie 2019, 18:19)

    Nyk1 [utilizator]

    Am distrus metodic toate lucrurile bune ce a fost construite de comuniști și ne-am întors la nivelul de dezvoltare al anului 1945. Poate chiar înainte.
    • -1 (7 voturi)    
      Comment sters de user (Duminică, 17 martie 2019, 21:56)

      pmct [anonim] i-a raspuns lui Nyk1

      • -3 (5 voturi)    
        ... (Luni, 18 martie 2019, 8:17)

        vitan.sandu [utilizator] i-a raspuns lui pmct

        Nu stiu ce au facut bun comunistii, dar stiu ca mama ta a facut o mare prostie cand a hotarat sa faca un im. be. cil ca tine!
    • +2 (2 voturi)    
      te-ai (Luni, 18 martie 2019, 8:22)

      nahir [utilizator] i-a raspuns lui Nyk1

      întors la 1945 pt. că linia a doua a comuniștilor lui ceaușescu a vândut la fier vechi și pe ciubucuri grase tot ce era făcut bine pe vremea împușcatului. Doar nu oi fi chior și nu vezi cine sunt îmbogățiții ultimilor 30 ani?
      Și valabil și pentru tine dar și pentru alții, nu comuniștii au făcut ci oamenii cu mintea și brațele lor. Că nu tezele lui ceașcă au făcut barajele și combinatele siderurgice.
    • -1 (1 vot)    
      Nykolai, minti ca orice comunist (Luni, 18 martie 2019, 9:38)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui Nyk1

      Ia uitat-te un pic la cifre si vezi cum e cu dezvoltarea.
  • +12 (12 voturi)    
    Poluare (Duminică, 17 martie 2019, 18:28)

    florinos [utilizator]

    Iasi-ul a dat atatia politicieni dar niciunul nu a avut sufiecienta influenta la Bucuresti sa aduca bani pentru Centura de ocolire a orasului, astfel iesenii sunt obligati sa traiasca in cel mai poluat oras din România.

    PSD Iasi este inutil, deputatii ieseni au votat impotriva Autostrazii Moldovei.
    • +7 (9 voturi)    
      PSD Iasi (Duminică, 17 martie 2019, 19:14)

      Ochii_pe_voi [utilizator] i-a raspuns lui florinos

      Membrii p$d din Iasi in Parlamentul Hotiei Nationale, cei care distrug România zi de zi:

      Vasile Toma, Victorel Lupu, Adrian Pănescu, Camelia Gavrilă, Nicu Bănicioiu (traseist, azi la Pro Ro), Tudor Ciuhodaru, Vasile Câtea, Silviu Macovei, Vasile Axinte
  • +8 (14 voturi)    
    Un nou episod "Ce tampenii fac autoritatile" (Duminică, 17 martie 2019, 19:03)

    quietguy58 [utilizator]

    Un nou episod "Ce tâmpenii fac autoritățile".
  • +9 (9 voturi)    
    mall? office building? (Duminică, 17 martie 2019, 19:29)

    revo [utilizator]

    acum sa vedem ce rasare pe miriste.
  • +3 (3 voturi)    
    in cel mai poluat oras n-ar trebui taiata nici (Duminică, 17 martie 2019, 19:51)

    N.S. [utilizator]

    macar o frunza! dar asta este, ruleaza inca un episod din serialul "Prostia Ucide"
  • +2 (2 voturi)    
    șî eu (Duminică, 17 martie 2019, 20:03)

    anonimicus [utilizator]

    Deci din fața palatului va porni autostrada promisă alaltăieri de Liviu ...
  • +5 (5 voturi)    
    Comment sters de user (Duminică, 17 martie 2019, 21:00)

    gorky.park [anonim]

  • +1 (5 voturi)    
    Bravo (Duminică, 17 martie 2019, 21:18)

    ernest [utilizator]

    Ma amuza teribil cind romanii din alte provincii se dau mari fata de Moldoveni ssu munteni ... toate țările au decalaje economice între provincii ... numai faptul ca e important pt unii sa jignească pe alți semeni pt ca ei se cred superiori ... arată adevăratul lor nivel de Civilizație ... care e f jos dacă am
    Judeca după cum gindesc
    • 0 (2 voturi)    
      ca să mă amuz și eu, (Luni, 18 martie 2019, 8:33)

      nahir [utilizator] i-a raspuns lui ernest

      lămurește-mă care este legătura între ceea ce ai scris și faptul că doi brazi plantați de comuniștii lui ceașcă (sau poate dr. petru groza) au fost tăiați de comuniștii pesedaci din Iași, pe baza unui plan aprobat în urmă cu 2 ani (probabil că în ritmul ăsta, planul noii arhitecturi urbanistice din fața Palatului Culturii din Iași va fi realizat în vreo 20-30 ani).
  • +1 (1 vot)    
    Ai nostri ca brazii (Luni, 18 martie 2019, 13:56)

    ipolitic [utilizator]

    mai precis ai nostri politicieni ca brazii, jumatate din ei au fost plantati de comunisti. Acum sa le taiem pe toti? De pe lista, vreausazic, sa nu ma intelegeti gresit...


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version