Curtea de Apel București a respins recursul făcut de Primăria Capitalei la sentința Tribunalului București de suspendare a Hotărârii Consiliului General prin care s-a aprobat desființarea celor 4 administrații ale municipalității: Administrația Lacuri Parcuri și Agrement, Administrația Străzilor, Administrația Fondului Imobiliar și Administrația Crematoriilor. Pe fond este un litigiu de anulare a hotărârii. Primarul Gabriela Firea a cerut desființarea celor patru administrații după ce serviciile prestate de acestea au fost delegate companiilor municipale. Procesul a fost intentat de compania Vesta, care era implicată într-o procedură de licitație desfășurată de Administrația Străzilor.

Gabriela FireaFoto: PMB

Interesant este că instanța a decis sesizarea Curții Constituționale cu privire la articolul 45, alin 3 din din Legea nr. 215/2001, care stabilește că ”Hotărârile privind patrimoniul se adoptă cu votul a două treimi din numărul total al consilierilor locali în funcție” pentru clarificarea cuvântului patrimoniu.

Această decizie a instanței vine după ce instanța a anulat Hotărârile de Consiliu General prin care au fost înființate cele 22 de companii municipale ale Primăriei Capitalei, pe motiv că au fost adoptate ilegal. Procesul a fost intentat de USR. Mai precis, hotărârile au fost adoptate cu votul a jumătate plus unu din numărul total de consilieri, și nu cu votul a două treimi, așa cum ar fi fost nevoie pentru astfel de proiecte care privesc patrimoniul Capitalei, a reținut instanța,.

Tot la solicitarea Vesta, în luna octombrie, Tribunalul București a decis suspendarea Hotărârii Consiliului General nr. 531/23.08.2018 privind delegarea serviciului privind organizarea și optimizarea circulației rutiere și pietonale, instalarea, întreținerea și funcționarea sistemelor de semnalizare și dirijarea circulației către Compania Municipală Managementul Traficului. Procesul a pornit de la faptul că Administrația Străzilor avea în derulare o procedură de licitație pentru marcaje rutiere, procedură care nu a mai fost finalizată după delegarea serviciului, iar societatea Vesta a fost afectată.

Este vorba despre un acord-cadru pe 48 de luni, cu o valoare estimată de circa 120 milioane lei fără TVA, împărțit pe 6 loturi.

Administrația Străzilor București, în calitate de autoritate contractantă, a fost obligată printr-o decizie a instanței să finalizeze procedura de licitație.