La următoarea ședință, respectiv miercuri, judecătorul sindic ar putea declara falimentul RADET, a declarat marți, în cadrul ședinței de Consiliu General, primarul Gabriela Firea. Aceasta a cerut consilierilor generali să aprobe înființarea a două noi companii municipale care să preia activitatea RADET, prin divizarea Companiei Municipale Energetica, anulată în instanță. Gabriela Firea a declarat că aceasta este singura soluție pentru salvarea sistemului de termoficare. Gabriela Firea a declarat că nu este vinovată pentru situația RADET ”Nu mă transform noaptea într-o creatură și sparg țevile RADET”, a declarat aceasta.

HotNews.roFoto: Hotnews

”Este o problemă pe care am preluat-o de la vechile administrații, mă refer la situația RADET. Așa cum am mai spus, în ședința anterioară de instanță judecătorul sindic a spus că, dacă la următorul termen, care este mâine, ANAF nu vine cu o propunere fermă, RADET va intra în faliment. ANAF are mandat ca mâine să solicite o nouă prorogare, dar mergând pe logica ședințelor de instanță este mai mult decât posibil ca judecătorul sindic să facă ce a anunțat deja, adică să declare falimentul Regiei. Problema se pune așa: nu suntem noi vinovați de starea în care se află RADET-ul, dar acum avem răspunderea de a rezolva problema”, a declarat Gabriela Firea.

Gabriela Firea a declarat că înființarea companiei Termoenergetica este singura soluție pentru salvarea sistemului de termoficare.

”Nu există posibilitatea înlocuirii acestuia (n.r. RADET), decât într-o perioadă foarte îndelungată de timp și cu costuri foarte mari. Datoria noastră este să salvăm ce am moștenit, să reparăm toate conductele, să le reabilităm, să le modernizăm. Și am început asta deja. Pentru a continua acest proces de modernizare, trebuie să existe o entitate care să preia RADET-ul, toți angajații și să asigurăm continuitatea alimentării cu apă caldă și căldură a cetățenilor. Am scris și CSAT și Guvernului și Parlamentului și am atras atenția. Există o legislație în vigoare care trebuie să fie respectată. Cine spune să nu votăm acest proiect, este o afirmație criminală la adresa cetățenilor, o afirmație meschină. Soluția discutată și cu liderii grupurilor politice din CGMB este înființarea a două companii municipale, Termoenergetica și Termoenergetica Servicii. Dacă ar fi fost alte soluții, cu siguranță specialiștii ar fi venit cu aceste idei salvatoare. Din păcate, doar aceasta este soluția și nu este inventată nici de mine, nici de dumneavoastră, ci a reieșit din consultări”, a declarat Firea.