Proiectul de buget pune în pericol investițiile în infrastructură pentru 2019 și lovește administrațiile locale, spune primarul orașului Satu Mare. Potrivit acestuia, orașului i se dau în plus 18 milioane de lei, dar i se iau 29 de milioane, transmite Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Primarul din Satu Mare, Kereskeny Gabor, a declarat, vineri, că proiectul de buget va produce o gaură financiară la nivelul orașului de peste 11 milioane de lei, care pune în pericol investițiile din infrastructură pentru 2019.

„Sunt nemulțumit de proiectul de buget, pentru că vorbim despre un măr otrăvit. Ne dă în plus 18,4 milioane de lei prin 60% din impozitul pe venit, dar ne ia 29,6 milioane de lei, deoarece trebuie să plătim noi însoțitorii pentru persoanele cu handicap, ceea ce ne produce o gaură de 11,2 milioane de lei. Este foarte mare suma, ne pune în pericol investițiile în infrastructură pentru 2019. Este o variantă foarte proastă de buget, una pripită, care lovește în administrațiile locale, în orașe și municipii mari care sunt motoare de dezvoltare, și se pune în pericol dezvoltarea lor. În unele cazuri se poate ajunge la falimentul unor unități administrativ teritoriale. Este inadmisibil”, a spus Kereskeny.

Potrivit acestuia, o altă cheltuială de 2,5 milioane de lei pe care trebuie să o suporte orașul Satu Mare este generată de o măsură binevenită, dar „populistă și luată fără consultare”, și anume plata indemnizației de hrană pentru funcționarii publici.

”Toate aceste cheltuieli în plus trebuie să le luăm de undeva. Este foarte greu. Mi se pare caraghios că ne plângem că nu vin investitori, dar prin faptul că în fiecare an schimbăm regulile și nu este deloc predictibilitate, ne dăm singuri autogol, astfel că sistemul devine din ce în ce mai bolnav”, a mai spus edilul din Satu Mare.

Acesta spune că a luat legătura cu parlamentarii UDMR cărora le-a cerut modificarea actualului proiect de buget.

Primarii marilor orașe acuză Ministerul de Finanțe și Guvernul că în 2019 se dorește alocarea a doar 45-50% din impozitul pe venit către primării, față de 60% cât ar fi necesar după scăderea impozitului pe venit de la 16 la 10% în 2018, pentru reechilibrarea bugetelor. Informațiile au fost obținute de primari ”pe surse” fiindcă Guvernul nu a avut până acum nicio consultare cu ei, așa cum prevede legea, iar proiectul de buget nu a fost încă publicat, deși Executivul a anunțat că va fi aprobat în această săptămână. Primarii spun că în această manieră se ia practic 1 miliard de euro de la primării, iar bugetele de investiții din orașe vor fi diminuate cu până la 30%. Asta se reflectă în facilitățile de care beneficiază direct cetățenii: drumuri, spitale, parcări, parcuri, poluare. Mai mult, către consiliile județene s-ar duce până la 35% din impozitul pe venit, față de 18% anul trecut, ceea ce va duce la sporirea puterii baronilor locali și politizarea alocărilor bugetare.