Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, vrea să înființeze o companie municipală care va gestiona activitatea de sortare a deșeurilor, potrivit unui proiect de hotărâre care se va discuta la următoarea ședință de Consiliu Local. Numele propus al firmei este COMPANIA DE VERDE – Compania de Salubritate S1 S.A, iar acționari Consiliul Local al Sectorului 1 și Poliția Locală. Capitalul propus pentru societate este de 114 milioane lei (circa 24 milioane de euro). Dacă va primi votul consilierilor locali, firma ar urma să cumpere o stație de sortare pe care să o opereze, reiese din studiul de oportunitate Decizia vine în situația în care documentele prin care cele 22 de companii municipale ale Primăriei Capitalei au fost anulate în instanță.

Dan TudoracheFoto: Agerpres

Practic, Primăria Sector 1 propune gestionarea directă a activității de sortare a deșeurilor municipale şi a altor deșeuri, din cadrul serviciului public de salubrizare din Sectorului 1 al Municipiului București.

”Se aprobă gestiunea directă a activității de sortare a deșeurilor municipale şi a deşeurilor similare în staţiile de sortare din cadrul serviciului public de salubrizare din Sectorului 1 al Municipiului București prin darea în administrare a acestei activități către o societate care se va înființa și va funcționa potrivit prevederilor prezentei hotărâri, cu aplicarea corespunzătoare a regulilor de guvernanță corporativă a întreprinderilor publice. Se aprobă înființarea unei societăți pe acțiuni cu denumirea COMPANIA DE VERDE – Compania de Salubritate S1 S.A. având ca scop principal administrarea activității de sortare a deșeurilor municipale şi a deşeurilor similare în staţiile de sortare din cadrul serviciului public de salubrizare din Sectorului 1 al Municipiului București, printr-o stație de sortare proprie. Până la punerea în funcțiune a stației de sortare proprii, activitatea de sortare va fi asigurată de societatea COMPANIA DE VERDE – Compania de Salubritate S1 S.A prin stațiile de sortare existente care asigură capacitățile tehnice necesare, cu respectarea dispozițiilor legale”, se arată în proiectul de hotărâre obținut de HotNews.ro.

Potrivit raportului de specialitate aferent proiectului de hotărâre, activitatea de sortare a deşeurilor municipale şi a deşeurilor similare în staţiile de sortare nu este inclusă ca activitate distinctă în contractul cu operatorul de salubritate Compania Romprest Service.

”În acest moment operatorul, neavând o stație de sortare proprie, transportă și depune deșeurile cu potențial de reciclare/ reutilizare la stații de sortare deținute de terți, costurile aferente fiind plătite de către Sectorul 1 în afara tarifului, pe baza facturilor emise de operatorii stațiilor de sortare”, se mai arată în document.

Reprezentanții instituției spun că societatea Volftech Eng SRL a elaborat un studiu de oportunitate din care reiese că înființarea unei companii municipale este cea mai bună soluție.

În cadrul studiului de oportunitate au fost analizate următoarele 4 scenarii:

a) Scenariul 1: Delegarea gestiunii pentru activitatea de sortare

b) Scenariul 2: Gestiune directă prin înființarea unei societăți integral deținută de S1 și realizarea de investiții proprii, pornind de la zero

c) Scenariul 3: Gestiune directă în asociere cu Sectorul 3;

d) Scenariul 4: Gestiune directă prin înființarea unei societăți integral deținută de Sectorul 1, care, ulterior, să achiziționeze pachetul integral de acțiuni al unei societăți de profil existente astfel încât să se asigure, în termenele prevăzute de lege, capacitatea de sortare necesară.

”Scenariul recomandat de elaborator, în baza analizelor efectuate în cadrul studiului, este scenariul 4 deoarece acesta întrunește cei mai mulți parametri de conformare la termenele și obligațiile impuse de legislație, pe de o parte, iar pe de altă parte reprezintă varianta cea mai eficientă din punct de vedere economic. Înființarea de către consiliul local a unei companii proprii cu capital public este o opțiune viabilă, termenele de constituire a unei astfel de entități fiind relativ scurte”, se arată în raportul de specialitate.

Cantitatea totală estimată pentru a fi tratată în stația de sortare a Sectorului 1 este de 260.000 tone pe an, conform analizei din Studiul de Oportunitate.

”Deşeurile municipale colectate de pe raza Sectorului 1 se sortează la staţia de sortare care va fi operată de către societatea comercială cu capital public, conform contractului de delegare, având capacitatea, conform aceluiași contract, de cel puțin de 416 tone/zi. Conform Studiului de Oportunitate, cantitatea totală de deșeuri generată într-un an pe raza Sectorului 1 este de 130.000 tone. Potrivit art. 17, alin. (1) din Legea nr. 211/2011, Sectorul 1 al Municipiului București, are următoarele obligații în legătură cu sortarea deșeurilor: să asigure colectarea separată pentru cel puțin deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă din deșeurile municipale;să atingă, până la data de 31 decembrie 2020, un nivel de pregătire pentru reutilizare și reciclare de minimum 50% din masa totală generată, cel puțin pentru deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă provenind din deșeurile menajere sau, după caz, din alte surse, în măsura în care aceste fluxuri de deșeuri sunt similare deșeurilor care provin din gospodării”, se arată în caietul de sarcini privind delegarea gestiunii.

Practic, stația de sortare va avea o capacitate dublă față de necesarul Sectorului 1, instituția având în plan ca la stația de sortare să vină și deșeurile din orașele vecine.

Pentru construirea unei stații de sortare, investiția s-ar ridica la 14 milioane de euro.