​Primăria Sectorului 4 va demara, la sfârșitul lunii ianuarie, activitatea de blocare a roților autoturismelor care parchează neregulamentar, precizând că din 2019 vor fi introduse tarife pentru ocuparea locurilor publice. Acestea încep de la 1 leu pentru două ore de parcare.

Parcare Sos. Oltenitei 15Foto: Hotnews

”Măsura este una de prevenție, în sensul că nu ne dorim să fim hingherii șoferilor. Prima dată, când se blochează roata, deblocarea este gratuită și i se oferă conducătorului auto informații cu privire la noul regulament de parcări publice și prevederile în domeniul parcărilor de reședință, apoi tarifele vor fi progresive”, a declarat City Managerul din cadrul Primăriei Sectorului 4, Ioan Gâf-Deac, citat de Mediafax.

Potrivit reprezentantului Primăriei, la al doilea incident de acest fel, șoferii contravenienți vor fi sancționați cu 50 de lei, la al treilea cu 150 de lei, iar de la al patrulea incident tariful de deblocare va fi de 250 de lei.

De asemenea, dacă şoferii vor parca pe locurile destinate persoanelor cu dizabilităţi, tariful de deblocare va fi de 200 de lei, iar autoturismul va fi ridicat. Totodată, și pentru locurile de parcare destinate încărcării mașinilor electrice, vor fi blocate roțile și va exista un tarif mai mare pentru deblocare, în încercarea de a se face ordine în lucruri.

”În acest an, prin serviciul call center al Primăriei Sectorului 4, apelabil la 021.9441, cele mai multe sesizări primite de la cetățeni au vizat ocuparea abuzivă a parcărilor de reședință. O dată cu noile reglementări, o mare parte din aceste probleme se vor rezolva. Cât de curând va deveni operațională și activitatea de blocare a roților, iar ulterior, cel mai probabil din primăvara anului viitor, locuitorii Sectorului 4 vor avea posibilitatea să solicite Direcției de Mobilitate Urbană, montarea unor sisteme electronice de blocare a locurilor de parcare”, a declarat Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.

Potrivit City Managerului, Sectorul 4 are parcări de utilitate publică. Pentru toate aceste parcări, joi, 27 decembrie 2018, s-a aprobat în consiliul Local Regulamentul și tarifele aferente, astfel încât, din ianuarie, să poată fi administrate și taxate toate aceste parcări.

”În funcție de parcaje – pentru că sunt trei tipuri de parcări: cu barieră, pe stradă și park & ride – tarifele diferă, dar în principiu, intervalul tarifar, în Sectorul 4 va fi de 2 ore și va costa 1 leu, indiferent de locația parcării, mai puțin în park & ride. Deocamdată avem o astfel de parcare, la sol, în zona IMGB și acolo avem un interval tarifar, de la ora 7.00 dimineața, la ora 19.00, la un cost de 3 lei. Ulterior acestei ore, adică după ora 19.00, costul este de 3 lei pe oră, astfel încât să nu încurajăm ca acel loc să devină un soi de parcare de reședință pentru cei din zonă, ci, dimineața, acesta să fie cât de liber posibil, astfel încât cei care vin din afara Bucureștiului să parcheze acolo și să plece cu metroul mai departe, în încercarea de decongestionare a traficului”, a explicat Ioan Gâf-Deac.

Conform reprezentantului Primăriei, în anumite parcaje va exista și posibilitatea emiterii de abonamente pentru riverani. Cuantumul acestora va fi de 20 de lei pe lună, pentru persoanele fizice și de 40 de lei pe lună, pentru persoanele juridice. Pe lângă acestea însă, vor fi, pentru zonele comerciale și locuri în spic disponibile pentru plata pe oră, prin aplicație, prin SMS, sau chiar prin parcometre.