Luminiţele de Crăciun din Bucureşti s-au aprins, vineri seară, la ora 19.00, anul acesta fiind folosite nouă milioane de beculețe. Tot vineri seară s-a deschis oficial şi Târgul de Crăciun, amenajat în Piaţa Constituţiei.

Luminite Bucuresti 2018Foto: Facebook/ Primăria Municipiului Bucureşti

„Municipiului Bucureşti organizează Târgul de Crăciun Oficial al Capitalei, între 30 noiembrie - 26 decembrie 2018, în Piaţa Constituţiei, cel mai mare târg de Crăciun din România, care atrage anual peste 1 milion de vizitatori din ţară şi din străinătate. Târgul este deschis zilnic între orele 10:00 - 22:00”, transmite Primăria Capitalei, citată de Mediafax.

Tot vineri seară s-au aprins şi luminiţele de Crăciun în Bucureşti.

„Vineri, 30 noiembrie, de la ora 19:00, din Piaţa Constituţiei se va aprinde, ca în fiecare an, iluminatul festiv, care va da startul Sărbătorilor de iarnă în Capitală, colorând cele mai importante artere ale oraşului. (…) Timp de aproape o lună, Târgul de Crăciun Bucureşti reprezintă o destinaţie de neratat pentru cei care vor să experimenteze un Crăciun tradiţional, fiind un târg dedicat întregii familii. Vizitatorii se pot bucura de concerte şi spectacole ale celor mai apreciaţi artişti naţionali, de un târg tradiţional format din 129 de căsuţe cu decoraţiuni şi produse de sezon, precum şi de o zonă gastronomică unde pot degusta preparate româneşti autentice”, mai transmite PMB.

Primăria Capitalei anunţă că de sărbători vor fi folosite 9 miloane de beculeţe pentru iluminatul festiv al oraşului, cu 6 milioane mai multe decât în anii precedenţi. Luminiţele au costat cel puţin 6 milioane de lei.