Consiliul General al Municipiului București a aprobat joi metodologia pentru atribuirea locuințelor de serviciu către medici și personalul angajat în unitățile sanitare aflate în administrarea Administrației Spitalelor și serviciilor Medicale București. Potrivit reprezentanților Primăriei Capitalei, vor avea prioritate medicii rezidenți, care nu au o locuință în proprietate. Ana Maria Ciceală, consilier general USR, este de părere că este avantajat personalul de conducere din spitale.

Foto:

”Avem 600 de cereri de la cadrele medicale. Nicio cerere nu este de la un director. Primele poziții vor fi acoperite de medicii rezidenți, nimeni nu va avea un punctaj mai mare”, au declarat reprezentanții municipalității în timpul ședinței de Consiliu General.

”Obiectivul proiectului adoptat astăzi era inițial acela de a crea condiții cât mai bune de viață și salariale pentru medicii și personalul medical din spitale, pentru că aceștia să rămână în spitalele noastre și să nu mai emigreze. Ei bine, punctajul propus de Gabriela Firea și votat azi creează premisele pentru abuzuri, discriminare și subiectivitate, exact motive pentru care medicii ar fi tentați să plece. Punctajul în sine și felul în care a fost gândit nu are la baza niciun studiu și nu i se da nicio explicație pentru propunerile lui. Nu știm cine l-a formulat și cine face parte din comisia de evaluare a dosarelor. Grila de punctaj are câteva probleme grave, vi le enumăr pe rând: 1. Formularea ”Punctaj maxim” înseamnă de fapt că va fi evaluat subiectiv fiecare criteriu de către o comisie din care nu știm cine face parte 2. Faptul că se cumulează punctajele între și intră categorii, mai puțin la Studii, înseamnă în fapt că un manager medical sau director financiar va avea din start un punctaj dublu față de orice medic fiindcă i se va cumula punctajul de minim 30 puncte studii superioare cu punctajul de comitet director de 60 puncte deci va trece direct peste prima categorie a punctajului medic rezident, care are 85 puncte. Mai mult, managerul și toți cei în funcții de conducere ale spitalului (director financiar de exemplu), care de obicei au și doctorate/ postuniversitare, sunt profesori conferențiari vor avea din start un punctaj astronomic în raport cu toți ceilalți, un punctaj de minim 180 de puncte față de un medic simplu care are dreptul la un punctaj de maxim 125 puncte. 3. De asemenea, cei mai mulți medici rezidenți, deși au aparent cel mai mare punctaj din grilă, 95 puncte, nu vor putea beneficia de locuințe fiindcă ei nu au contracte pe perioada nedeterminată, ci pe perioada determinată a rezidentiatului sau cel mult pe dublul perioadei de rezidențiat. Ori, din ce știm, nu managerii de spitale și nici cei din comitele directoare ale spitalelor sunt cei care pleacă din țară pentru a fi medici în alte state. Cei mai vulnerabili sunt exact cei care muncesc în gărzi peste gărzi și nu cei care sunt profesori universitari doctori manageri de spital”, a explicat Ana Ciceală.

Citeriile de atribuire sunt următoarele:

Nu beneficiază de locuinţă de serviciu, personalul angajat în unitățile sanitare care:

- are contracte individuale de muncă încheiate pe perioadă determinată, cu excepţia comitetului director;

- deține în proprietate o locuinţă în Municipiul București sau Județul Ilfov;

- au înstrăinat o locuinţă în Municipiul București sau Județul Ilfov, după data de 01.01.1990;

- au beneficiat de sprijinul statului în credite și execuție pentru realizarea unei locuințe în Municipiului Bucureşti sau Judetul Ilfov;

- dețin, în calitate de chiriaş, o altă locuinţă din fondul locativ de stat, în Municipiul Bucureşti sau Judetul Ilfov;

- dețin sau au înstrăinat o suprafata de teren situată pe raza teritorială a Municipiului Bucureşti sau Judetul Ilfov;

- neeligibilitatea pentru atribuirea unei locuințe de serviciu există și în cazul în care soții/soțiile, copiii care locuiesc și gospodăresc împreună cu solicitantul se află în una din situaţiile menționate în mai sus.