​Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, solicită Ministerului Transporturilor să găsească de urgenţă soluţii pentru rezolvarea conflictului colectiv de muncă al angajaţilor Metrorex, astfel încât greva anunţată pentru săptămâna viitoare să fie anulată şi avertizează că aceasta ar putea bloca Bucureştiul.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit unui comunicat transmis duminică de Primăria Capitalei și citat de Agerpres, primarul general solicită factorilor responsabili să soluţioneze în cel mai scurt timp problemele apărute în relaţia dintre sindicate şi autorităţile statului.

"Fac apel la responsabilitatea şi profesionalismul reprezentanţilor Ministerului Transporturilor să identifice urgent soluţii, astfel încât greva generală de la metrou să fie anulată, pentru că un astfel de eveniment ar afecta serios viaţa bucureştenilor", afirmă Firea, citată în comunicat.

Ea aminteşte că atât la întâlnirile directe pe care le-a avut cu miniştrii transporturilor, cât şi în grupurile de lucru la nivel de experţi în mobilitate, a solicitat că metroul să fie transferat la Primăria Capitalei, astfel încât municipalitatea să poată investi şi asigura "un transport public modern, integrat şi eficient, aşa cum se întâmplă în toate oraşele europene".

"Dar, ca şi în cazul Centurii Capitalei, interesul public nu a fost suficient de convingător. În ciuda eforturilor Primăriei Capitalei de a dovedi că este capabilă să asigure tot ceea ce este nevoie pentru ca situaţii ca aceea de acum să nu se întâmple, alte interese sunt, se pare, luate în considerare. Dacă nu se doreşte transferul metroului în administrarea Primăriei Capitalei, aşa cum prevede Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al Capitalei (PMUD), document strategic realizat sub coordonarea specialiştilor BERD, măcar să se transfere staţiile, care arată deplorabil şi pe care Primăria Capitalei le poate reabilita. Vrem să investim în siguranţa şi confortul celor aproape 1 milion de bucureşteni care folosesc zilnic metroul", susţine Firea.

Primarul general afirmă că nu are în acest moment "pârghiile legale" pentru a interveni în medierea conflictului de lucru, dar îi asigură pe bucureşteni că, în cazul în care angajaţii Metrorex îşi menţin decizia de a intra în grevă, Primăria Capitalei, prin STB (fosta RATB), va lua măsuri pentru asigurarea la capacitate maximă a transportului public de suprafaţă.

"Societatea de Transport Bucureşti va scoate în traseu toate vehiculele disponibile iar această măsură va fi menţinută şi în afara orelor de vârf, până la reluarea circulaţiei pe reţeaua de metrou", precizează PMB.

Unitatea - Sindicatul Liber Metrou (USLM) a anunţat vineri că angajaţii Metrorex vor intra în grevă generală pe perioadă nedeterminată de miercuri, 21 noiembrie, între orele 4.00 şi 16.00, dacă până atunci nu va fi rezolvat conflictul de muncă.

Trenurile de metrou nu au circulat nici joi dimineaţa, în intervalul orar 4.00 - 6.00, în urma declanşării unei greve de avertisment de către USLM.