




Potrivit Planului Urbanistic Zonal aflat în dezbatere publică, terenul pe care dorește construirea celor 3 blocuri are o suprafață de 4.200 mp. Indicatorii urbnistici solicități sunt: POT - 48%, CUT - 2,16, înălțimea maximă - 17 m. Beneficiarul este firma One Modrogan, care are acționari potrivit datelor de la Registrul Comerțului: ONE HERASTRAU PLAZA SRL
și ONE UNITED PROPERTIES SA.
Plansa Reglementari Sept 2018 by Catiusa Ivanov on Scribd
Aviz de Oportunitate_nr. 84_16.07.2018_Aleea Modrogan by Catiusa Ivanov on Scribd
Potrivit informatiilor aparute in presa One United Properties este detinuta de Victor Capitanu si Andrei Diaconescu - actionari si in compania Capital Partners. Acestia au dezvoltat in ultimii ani mai multe blocuri de locuinte de lux in Capitala: One Floreasca Lake (pe malul lacului Floreasca), Madrigalului Residence in Baneasa si One Herastrau Park.
În certificatul de urbanism eliberat de Primăria Capitalei terenul este încadrat ca zonă de locuințe.
”În prezent pe teren se află şapte construcții parter. După desfiinţarea construcțiilor existente pe teren, beneficiarul solicită construirea unui imobil de locuit în regim de înălțime S+P+3E+ 4ER. POTmax. propus=48%, CUTmax. propus=2,16. Amplasamentul figurează în subzonă "L2b" a PUG - Municipiul Bucureşti, subzonă locuințelor individuale şi colective mici realizate pe baza unor lotizări urbane anterioare cu P - P+2 nivele situate în zone protejate şi este cuprins în zona protejată nr. 48, parcelarea « Filipescu » a PUZZone Construite Protejate » aprobat cu HCGMB nr.279/21.12.2000 prelungit, în care se admit că utilizări: locuințe cu sandard ridicat, compatibile cu ținuta arhitecturală a clădirilor existente şi pentru care indicatorii urbanistici maxim admişi sunt : POTmax=40%, iar suprafață rămasă liberă trebuie să fie de cel puţîn 30mp; CUTmax=1,8 şi Hmax=13m, Hmin=10m. Peste înălțimea admisă se acceptă realizarea unui singur nivel (3 m) retras la 1,5 m față de planul vertical al fațadei”, se arată în certificatul de urbanism emis pe 3 mai 2018.
Certificatul de urbanism este semnat de viceprimarul Aurelian Bădulescu și fostul arhitect șef, Diana Olteanu.
CU_Modrogan_03.05.2018 by Catiusa Ivanov on Scribd
Însă, potrivit Planului Urbanistic Zonal al Zonei Protejate Parcelarea Filipescu, unde se află vila Filipescu-Brâncoveanu și parcul aferent, terenul vândut de RA-APPS figurează că spațiu verde plantat cu grad mare de protecție, conservarea fiind obligatorie. Legea nr. 24/2007 spune că "este interzisă schimbarea destinației, reducerea suprafețelor ori strămutarea spațiilor verzi".
Filipe Scu by Catiusa Ivanov on Scribd
Mai mult, proiectul are impact asupra întregii zone protejate dată fiind dimensiunea sa și faptul să se construiește un ansamblu de locuințe într-o zonă de case.
Potrivit Legii nr. 350/ 2001:
- Planurile urbanistice zonale pentru zone construite protejate în integralitatea lor nu pot fi
modificate prin alte planuri urbanistice decât cele elaborate de către autoritățile publice
locale.
- Prin excepție de la prevederile alin. (9), sunt admise documentații de urbanism elaborate
în baza unui aviz de oportunitate, inițiate de persoane fizice și juridice, care conțîn modificări ale indicatorilor urbanistici în limita a maximum 20% și care nu modifică caracterul general al zonei.
Arhitectul care semnează planul Urbanistic Zonal prin care se dorește construirea celor 3 blocuri este Dan Șerban, membru în comisia Tehnică de Urbanism unde se discută aprobarea proiectului.
Vila Filipescu-Brâncoveanu a fost construită între 1908-1915 de fiul lui Ion Filipescu-Vulpache, Alexandru (1852-1916) după planurile arhitectului Roger Bolomey. Această reședința, alături de alte bunuri imobiliare, a fost moștenită de Constantin Basarab Brâncoveanu (1875-1967), unul dintre marii proprietari funciari de atunci, var primar cu Alexandru Filipescu. În anii '30, Constantin Basarab Brâncoveanu a girat cu această proprietate mai multe împrumuturi bancare pe care însă nu le-a putut plăti la timp, că urmare Primăria Capitalei a intrat în posesia vilei și a parcului. PDL folosește azi vila cu chirie, ea aparțînând RAAPPS. PDL și-a exprimat intenția de a cumpără vila în 2013.
El măcar făcea și infrastructura; la noi merge și așa.
Vai de viitorul nostru!
Cu astia vreti sa aniversam 100 de ani de Romania Mare ?
Primaria Bucuresti e un cuib de spagari, ca doar e in epoca PSD-ALDE.