Reprezentanţii Primăriei comunei Tomeşti, din judeţul Iaşi, au cerut preoţilor sfinţirea unei aducţiuni de gaz. Ceremonia religioasă a fost realizată, sâmbătă, în prezența a sute de oameni care au participat la Zilele comunei, transmite Mediafax.

Comuna Tomesti (Iasi)Foto: comuna-tomesti.ro

Reprezentanţii Primăriei Tomeşti au spus că aducţiunea de gaz din satul Vlădiceni a fost realizată din fondurile proprii ale comunei şi a costat aproximativ de 400.000 de lei. Primarul Ştefan Timofte a fost prezent, sâmbătă, alături de alţi reprezentanţi ai instituţiei, la sfinţirea conductei, evenimentul fiind început cu o cuvântare a preotului din localitate.

A urmat, apoi, o rugăciune în timpul căreia preotul a cerut Divinităţii să binecuvinteze companiile care au lucrat pentru aducţiunea de gaz, pe membrii Consiliului Local şi pe primarul Ştefan Timofte.

După rugăciune, în faţa oamenilor adunaţi la eveniment, a ţinut un discurs şi primarul, care le-a spus sătenilor că și-a dorit să inaugureze obiectivul prin această sfințire.

Sfinţirea conductei de distribuţie a gazelor naturale din satul Vlădiceni, comuna Tomeşti, judeţul Iaşi, a fost programată de mai mult timp ca un eveniment care să aibă loc de Zilele comunei, alături de diverse recitaluri de muzică uşoară şi populară, concursuri sportive, meciuri de fotbal, focuri de artificii sau celebrarea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie.

Zilele comunei Tomeşti sunt sărbătorite sâmbătă şi duminică.

Nu este prima dată când primarul Ștefan Timofte le cere preoților să sfințească obiective publice, înainte de sfințirea conductei gaz fiind binecuvântat de preoți un parc al comunei, în această vară.

Comuna Tomeşti este situată la câţiva kilometri de Iaşi, iar Ştefan Timofte este primar din anul 2004.