Primăria Capitalei, prin Centrul pentru Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București și Centrul pentru Tineret al Municipiului București, oferă în 2018 23.000 de tabere și excursii gratuite elevilor și studenților din București, la care se adaugă și excursii pentru voluntari și profesori. Taberele sunt la munte, pe litoralul românesc sau în Grecia. Potrivit informațiilor de pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, pentru organizarea acestor excursii s-au semnat contracte în valoare de circa 21 milioane de lei, fără TVA, din bani publici. Cifra este pentru cazul în care se vor ocupa toate locurile.

Tabere pentru studentiFoto: Primaria Bucuresti

Cele mai multe tabere pentru elevi sunt organizate de Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive București (PROEDUS). Acesta oferă 17.000 de locuri în Tabara Elevilor Activi și Merituoși care se desfășoară în perioada 16 iunie - 9 septembrie 2018, în Grecia - Paralia Katerini, Predeal, Neptun și Costinești.

Calendarul taberelor este următorul:

  • Grecia – Paralia Katerini – 13 serii, în perioada 16 iunie – 4 septembrie;
  • Neptun – 10 serii, în perioada 26 iunie – 4 septembrie;
  • Costinești – 12 serii, în perioada 22 iunie – 9 septembrie;
  • Predeal – 10 serii, în perioada 27 iunie – 5 septembrie;

”Proiectul “Tabăra Elevilor Activi și Merituoși – TEAM 2018” reprezintă un instrument în atingerea unui obiectiv vizionar, reprezentat de consolidarea unui mediu socio-educativ sănătos, care să servească drept bază pentru următoarele generații de tineri bucureșteni. Tot în vara anului 2018 vor fi organizate tabere/stagii pentru 3.500 de cadre didactice, părinți, antrenori, personal auxiliar din școlile bucureștene și membrii din structurile de management ale unităților de învățământ din București. În acest fel, PROEDUS își arată aprecierea față de profesorii care sunt alături în pregătirea unei generații performante, acționând totodată spre dezbatere cu aceștia a diferite subiecte de interes pentru profesori și structurile de management al unităților de învățământ bucureștene”, se menționează pe site-ul PROEDUS.

În 2018, Primăria Municipiului București prin Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive București – PROEDUS organizează în perioada iulie – septembrie, proiectul „Tabăra de lucru și recreațională pentru cadre didactice și personal didactic auxiliar din învățământul bucureștean, antrenori și părinți”, pentru aproximativ 3.500 de cadre didactice, părinți, antrenori, personal didactic auxiliar și membrii din structurile de management ale din unitățile de învățământ bucureștene, în stațiunile Vama Veche, Paralia Katerini și Predeal.

Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive București – PROEDUS a mai organizat “Tabăra Micilor Talente”, în perioada 13 aprilie – 27 mai 2018, constând în 7 tabere în stațiunea Predeal. Pe site-ul instituției nu este specificat numărul de locuri.

Beneficiarii au fost reprezentați din cadrul Cluburilor Copiilor din București și elevi cu rezultate meritorii obținute pe parcursul proiectului „Primăria Copiilor”.

PROEDUS a mai organizat, în perioda 6 octombrie 2017 – 4 martie 2018, la Predeal, proiectul “Excursii de Weekend”, care a avut ca scop, pe de-o parte, pregătirea voluntarilor înscriși în programul “Fii și tu voluntar PROEDUS” pentru participarea lor la proiectele, evenimentele și activitățile pe care PROEDUS le desfășoară în anul școlar 2017-2018, iar pe de altă parte, recompensarea elevilor remarcați în cadrul proiectelor “Festivalul Improteen” și “Consiliul Municipal al Elevilor”. Pe site-ul instituției nu este specificat numărul de locuri.

Cât costă aceste gratuități și la ce firme ajung banii

Instituția a încheiat în iunie 2017 un acord-cadru în valoare de 70 milioane lei fără TVA, pe o perioadă de 4 ani, cu mai multe firme, pentru a oferi aceste tabere și excursii. Contractul a fost împărțit în mai multe loturi iar la licitatie, în majoritatea cazurilor, a participat doar o singură firmă, care a și caștigat.

În baza acestui acord-cadru, potrivit e-licitație.ro, în 2018 s-au semnat 8 contracte subsecvente în valoare de circa 15 milioane lei fără TVA:

  • - contractul nr. 1276 / 03.04.2018 - Servicii tabere pentru elevii de gimnaziu și liceu din București - munte (LOT 3) - ANTTS TOURS SRL - 265,916 (RON)    
  • - contractul nr. 134 / 26.03.2018 - Servicii tabere pentru elevii din gimnaziu și liceu din București, în strainatate (LOT 4) - ANTTS TOURS SRL - 1,861,352.22 (RON)    
  • - contractul nr. 1131 / 26.03.2018 - Servicii tabere pentru elevii de gimnaziu și liceu din București - munte (LOT 3) - ANTTS TOURS SRL - 997,185 (RON)    
  • - contractul nr. 1174 / 29.03.2018 - Servicii tabere pentru elevii de gimnaziu din București - Litoralul românesc al Mării Negre (LOT 2) - FUNDAȚIA UNIVERSITARĂ BIOTERRA - 2,866,500 (RON)    
  • - contractul nr. 1133 / 26.03.2018 - Servicii hoteliere pentru cadre didactice și personal auxiliar din învățămantul din București (LOT 5)     - S.C. TANDER MAXX S.R.L. - 1,380,960 (RON)    
  • - contractul nr. 232 / 01.02.2018 - Servicii tabere pentru elevii de gimnaziu și liceu din București - munte (LOT 3) - ANTTS TOURS SRL - 374,371.74 (RON)    
  • - contractul nr. 1 / 02.01.2018 - Servicii tabere pentru elevii de gimnaziu și liceu din București - munte (LOT 3)     ANTTS TOURS SRL - 328,976.08 (RON)    
  • - 1132 / 26.03.2018 - Servicii tabere pentru elevii de liceu din București - Litoralul românesc al Mării Negre (LOT 1) - VILA REGAL S.R.L. - 6,739,200 (RON)

6.000 de studenți la Școala de vară organizată de Centrul pentru Tineret

Tot în 2018, municipalitatea, prin Centrul pentru Tineret al Municipiului Bucuresti (CTMB) organizează în perioada 5 august - 29 septembrie 2018 Școala de Vara. De acest program vor beneficia 6.000 de tineri din București, iar potrivit contractelor semnate până acum costurile se ridică la 6,4 milioane lei fără TVA, până acum. Tabăra se adresează tinerilor și studenților cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani. Transportul nu este inclus.

”Tinerii și studenții sunt prioritatea noastră! Plecând de la premisa ”O minte sănătoasă într-un corp sănătos!” în ”Școala de Vară 2018” am pus accentul pe activități indoor – educative, de formare și profesionalizare și activități outdoor – de divertisment și recreere: public-speaking, comunicare, interacțiune, viață socială, dezvoltare personală, gestionarea emoțiilor/stresului, cursuri de dans și flash-mob. Prin ”Școala de Vară 2018” am creat un mijloc modern de studiu, abordând educația prin mijloace interactive, plăcute și motivante. Astfel petrecem 7 zile pe litoralul românesc, axate în egală măsură atât pe studiu cât și pe relaxare, cu participarea la cursuri și activități, cazarea și cele 3 mese/zi gratuite”, se arată pe site-ul CTMB.

CTMB a scos la licitație pentru organizarea Școlii de vară un contract de 8,2 milioane lei, împărțit în 7 loturi. Contractele pentru cinci loturi au fost atribuite, trei prin licitație, două prin negociere, iar la două proceduri de achiziție publică nu s-a prezentat niciun ofertant. Astfel, cei 6,4 milioane lei fără TVA au fost impărțiți altfel, potrivit datelor furnizate de Primăria Capitalei la solicitarea HotNews.ro:

  •     prin licitație

Lot V - contract ”Servicii de cazare , servicii de restaurant în stațiunea Costinești” - S.C. BIROUL DE TURISM PENTRU TINERET S.A - valoare totală contract- 1.980.000 lei la care se adaugă TVA;

Lot VI - contract ”Seminarii de formare” - S.C. LEAN PROJECT MANAGEMENT CONSULTING S.R.L.- valoare totală contract - 148.918,00 lei la care se adaugă TVA;

Lot VII - Servicii de tipărire materiale promoționale - S.C. UNIQUE PROMO S.R.L. - valoare totală contract - 202.277,76 lei la care se adaugă TVA.

  •     prin negociere fără publicare prealabilă a unui anunț de participare

Lot I - Servicii de cazare , servicii de restaurant în stațiunea Neptun - Olimp- S.C. TRAMP TRAVEL INTERNATIONAL S.R.L. - valoare totală contract- 2.956.800 lei la care se adaugă TVA

Lot II - Servicii de cazare , servicii de restaurant în stațiunea Eforie - Nord - S.C. INNOVERA CONSULTING S.R.L. - valoare totală contract- 1.099.200 lei la care se adaugă TVA”, se arată în răspunsul transmis de municipalitate.

”Precizăm că pentru loturile I, II, III, și IV nu au fost depuse oferte acceptabile și prin urmare, conform prevederilor legale în vigoare, loturile au fost anulate. În conformitate cu prevederile legale, pentru loturile I, II, III, IV s-a procedat la inițierea procedurii de ”negociere fără publicare prealabilă a unui anunț de participare”, prin transmiterea de invitații de participare către mai mulți operatori economici. Pentru loturile III și IV nu a depus ofertă niciun operator economic”, potrivit sursei citate.

Prețurile contractelor sunt maximale, autoritatea contractantă va plăti raportat la serviciile efectiv prestate (în funcție de numărul de persoane care vor beneficia de serviciile achiziționate).