Prima bandă de circulație de pe Șoseaua Colentina, spre intersecția de la Bucur Obor este blocată în mod frecvent de microbuzele care au capăt în această zonă. În mod normal, acestea trebuie să aibă propria zonă de staționare, undeva unde nu încurcă traficul, nu unde oprirea este interzisă. Autoritatea care trebuie să-i sancționeze este Poliția Rutieră, dar și autoritatea care a concesionat traseele.

Microbuze OborFoto: Hotnews
  • Cititorii pot sesiza diverse cazuri și pot propune soluții prin intermediul comentariilor

În ultimii ani, Bucureștiul a căpătat un aspect din ce în ce mai neîngrijit, de oraș lăsat în paragină. Dacă să faci un pasaj, să lărgești o stradă sau să faci o parcare poate dura mult timp și costă mulți bani, sunt lucruri mărunte care se pot face rapid, cu bani puțini sau deloc și care pot schimba Bucureștiul în bine. Trotuare neîngrijite, blocate de mașini, arbori uscați sau lipsă, spații verzi degradate, reclame care împiedică circulația sau afectează spațiul verde, treceri de pietoni blocate, stații de autobuz neamenajate, sunt doar câteva exemple. Prin această rubrică HotNews.ro își propune să arate autorităților cum stau lucrurile în teren, ce schimbări mărunte pot face ca fața orașului să se schimbe iar viața bucureștenilor să fie (un pic) mai bună.