Trecerile la nivel cu calea ferată din București sunt un coșmar pentru șoferi. Acestea sunt neîntreținute de CFR, pline de gropi și denivelări, iar pentru traversarea lor, mașinile încetinesc foarte mult și apar blocaje în trafic. Mai mult, sunt situații unde lipsesc câțiva metri de ”covoraș” sau asfalt, iar drumul se îngustează de la două benzi la una, ceea ce duce din nou la blocaje. Chiar și acolo unde s-au făcut lucrări, la câteva luni distanță încep să apară probleme.

Trecere la nivel Sos Industriilor 2Foto: Hotnews

Trecere la nivel cu calea ferată Șos. Industriilor: este plină de gropi și denivelări

Potrivit informațiilor furnizate de CFR la solicitarea HotNews.ro, în București sunt 44 de treceri la nivel cu calea ferată, iar în 2017 au fost reparate doar 6 dintre ele.

CFR are în derulare un proiect pe fonduri europene pentru modernizarea altor 22 de treceri, însă nu se știe când vor începe lucrările și nici unde vor fi făcute.

Trecerea la nivel cu calea ferată de pe Șos Andronache, la granița cu orașul Voluntari: lipsește o bucată de covoraș astfel că aici strada se îngustează la o bandă pe sens, ceea ce crează blocaj în trafic

”CFR SA are în derulare proiectul Modernizarea liniei de cale ferată Bucureşti Nord-Jilava-Giurgiu Nord-Giurgiu Frontieră (proiect inclus în POIM 2014-2020 cu finanţare externă nerambursabilă). În cadrul acestui proiect sunt propuse pentru modernizare 22 de treceri la nivel (TN –uri) de pe raza SRCF București, dintre care 8 TN –uri se află în Municipiului București. Menționăm că identificarea kilometrică a TN-urilor ce vor fi modernizate se va putea transmite după definitivarea şi aprobarea Studiului de Fezabilitate aferent proiectului. De asemenea, CNCF CFR SA are în derulare elaborarea Studiului de Fezabilitate pentru Proiectul „Modernizarea trecerilor la nivel cu calea ferată”, cofinanțat din fonduri externe nerambursabile. Obiectivul acestui proiect constă în modernizarea a 150 TN de pe întreaga rețea feroviară din România. În prezent, caietul de sarcini este în analiză la JASPERS. Menționăm că Sectorul Exploatare din cadrul CFR SA a transmis către JASPERS o listă cu 296 de TN propuse pentru modernizare, dintre care 22 se află pe raza Sucursalei Regionale CF București. Menționăm că, definitivarea documentației privind achiziția contractului de servicii pentru elaborarea SF necesar modernizării celor 150 TN se va realiza în urma analizei făcută de JASPERS”, se arată în răspunsul trimis de CFR la solicitarea HotNews.ro.

Trecere la nivel cu calea ferată Gara Obor: a fost reabilitată recent, însă a început deja să apară gropi și denivelări

Pentru anul 2018, din surse proprii CFR SA are în vedere modernizarea următoarelor treceri la nivel cu calea ferată, situate pe raza Sucursalei Regionale CF București, însă nici una nu este în Capitală:

⦁ TN km. 19+426, linia 101 București - Pitești, între stațiile Săbăreni - Ciocănești (proiectare și execuție);

⦁ TN km. 50+553, linia 101 Titu - Fusea, între Titu - Fusea (proiectare și execuție);

⦁ TN km. 2+423, linia 107 Titu - Nucet, între Titu - Nucet (proiectare și execuție);

⦁ TN km. 10+676, linia 107 Titu - Nucet, între Titu - Nucet (proiectare și execuție); TN km. 42+424, linia 107 Titu - Pietroşiţa, între Doiceşti - Pucioasa (proiectare și execuție),

⦁ TN km. 4+600, linia 305 Ploieşti Sud - Măneciu, între Ploieşti Sud - Ploieşti Nord (proiectare și execuție);

⦁ TN km. 67+058, linia 700 Bucureşti Nord - Urziceni, între Armăşeşti -Urziceni (proiectare și execuție).