Star Taxi a câștigat procesul intentat de Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România pentru concurență neloială făcută dispeceratelor de taxi

de Red. Știri     HotNews.ro
Miercuri, 27 iunie 2018, 16:40 Actualitate | Administratie Locala


Star taxi
Foto: Hotnews
Tribunalul București a dat câștig de cauză aplicației Star Taxi, pe 21 iunie 2018, respingând cererea de chemare în judecată a Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) prin care organizația acuză că aplicația Star Taxi încalcă legea și face concurență neloială dispeceratelor de taximetrie, anunță Star Taxi într-un comunicat de presă. Decizia poate fi atacată cu recurs.

”Hotărârea Tribunalului București confirmă, de altfel, pozițiile exprimate oficial și public de către Consiliul Concurenței, prin care această instituție a statului a salutat beneficiile considerabile pe care aplicațiile de tip agregator taxi (cum este și aplicația Star Taxi) le aduc clienților de taxi de la nivelul Municipiului București și nu numai. Dorim pe această cale să informăm toți utilizatorii aplicației noastre de faptul că StarTaxi desfășoară un serviciu perfect legal și că ne vom focusa în continuare pe dezvoltarea serviciilor la nivel european și pe îmbunătățirea calității serviciilor oferite”, se arată în comunicatul Star Taxi. Totodată COTAR este obligată la plata sumei de 40.000 de lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Reamintim faptul că StarTaxi este prima aplicație de comandă taxi din România și funcționează în orașe precum: București, Cluj, Constanța, Brașov, Timișoara dar și în alte țări din Europa - Anglia și Belgia. Lansată în 2012, aplicația a înregistrat până în prezent peste 1.200.000 de descărcări în Google Play și App Store, peste 12.000 de șoferi de taxi atestați, peste 40.000 de solicitări zilnice, peste 12.000.000 de solicitări pe an, peste 45.000.000 de solicitări preluate în total și un timp mediu de așteptare de 3 minute.



















1515 vizualizari

  • +3 (3 voturi)    
    Faliment placut (Miercuri, 27 iunie 2018, 16:49)

    tarabost [utilizator]

    reclamantilor!
    • 0 (0 voturi)    
      si sustinatorilor lor (Miercuri, 27 iunie 2018, 18:21)

      jorj_bv [utilizator] i-a raspuns lui tarabost

      Pandele si Firea


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version