Lucrările la Patinoarul Flamaropol au ajuns la 25% și vor fi gata în vara anului 2019, anunță Primăria Capitalei într-un comunicat de presă. Acestea au demarat la începutul lunii martie 2017, după câțiva ani de blocaj. Noul patinoar va avea o capacitate de 3100 de locuri și se va adresa atât sportivilor de performanță, cât și amatorilor. Valoarea lucrărilor se ridică la aproximativ 100 milioane lei fără TVA, contractul de proiectare și execuție fiind atribuit asocierii Astaldi-UTI.

Patinoar Flamaropol 1Foto: Primaria Capitalei

Clădirea patinoarului, cu o suprafață desfășurată de aproximativ 9500 mp, va avea dublă funcțiune: patinoar și centru sportiv și de agrement.

În cadrul centrului sportiv și de agrement vor există spații pentru exerciții fizice clasice (bazin înot, wellness, sala de baschet, săli fitness și aerobic), dar și pentru disciplinele de sport urban (skateboarding, skating, byking și escaladă). De asemenea, sunt prevăzute și spații comerciale dedicate sporturilor (magazin echipament sportiv) și gastronomie (cafenea și restaurant). Prin închirierea acestor spații va există un suport material în vederea susținerii cheltuielilor pentru funcționarea patinoarului, spun reprezentanții municipalității.

În cadrul proiectului sunt prevăzute și 122 locuri de parcare, atât pentru public, cât și pentru sportivi, respectând astfel cerințele de omologare ale Federațiilor Internaționale de Hochei și Patinaj, precum și normele de urbanism existente. Astfel, vor exista 2 locuri de parcare dedicate autocarelor sportivilor, locuri pentru oficiali, pentru spectatori, dar și locuri speciale pentru persoanele cu dizabilități.

În cadrul proiectului se vor amenaja peste 14.000 de mp de spații verzi, atât la sol cât și pe acoperișul clădirii, care va fi pietonal.

Tot pe acoperiș va fi amenajat un spațiu destinat practicanților sporturilor pe role, skate sau bicicletă. Pe timpul iernii, suprafata va putea fi amenajată că snow park, în acest scop fiind prevăzută amplasarea unui tun de zăpadă în vârful pantei principale.

„Începând cu jumătatea anului viitor, loturile naționale de hochei și patinaj ale României, precum și copiii care își doresc să facă performanță pe gheață, vor avea un patinoar artificial olimpic nou, dotat la cele mai înalte standarde. Prin finalizarea acestei investiții vom pune Bucureștiul și România pe harta competițiilor internaționale în domeniul sporturilor pe gheață și vom oferi, în același timp, bucureștenilor un centru sportiv și de agrement modern”, a declarat primarul Gabriela Firea, potrivit sursei citate.

Patinoarul Mihai Flamaropol a fost construit în anul 1952, fiind amplasat în Parcul Național al Municipiului București. Vechea construcție, aflată într-o stare avansată de degradare, a fost demolată, iar în luna martie 2017 au început lucrările pentru contrucția noului patinoar și a spațiilor adiacente.