Consiliul Concurenței despre modificările propuse la Legea taximetriei care ar putea scoate din piață Star Taxi, Clever Taxi, Uber: Dezvoltarea unor astfel de aplicaţii contribuie la creşterea gradului de concurenţă în piaţă

de Catiușa Ivanov     HotNews.ro
Miercuri, 23 mai 2018, 19:21 Actualitate | Administratie Locala


Aplicatiile Star Taxi si Clever Taxi
Foto: Hotnews
Consiliul Concurenței propune Guvernului să nu scoată de pe piață aplicațiile complementare serviciilor de taximetrie (Star Taxi și Clever Taxi) și servicii gen Uber sau Taxify, cerând executivului să completeze proiectul de lege cu prevederi în acest sens, specifice acestor servicii. Reamintim că printr-un proiect de Ordonanță propus de Guvern, aplicațiile ar putea fi scoase din piață sau transformate în dispecerate, iar servicii ca Uber si Taxify transformate în companii de taxi, ceea ce nu are nicio legătură cu natura acestora.

”Autoritatea de concurenţă consideră că dezvoltarea unor astfel de aplicaţii contribuie la creşterea gradului de concurenţă în piaţă şi facilitează interacţiunea dintre cerere şi ofertă, având efect benefic pentru ambele părţi, client şi şofer. Astfel, clientul final are acces, în acelaşi timp, la o ofertă mult mai largă de servicii, aspect care reduce semnificativ timpul de căutare şi de aşteptare, dar şi la o ofertă variată din punctul de vedere al  tarifelor şi  al  calităţii  (prin  posibilitatea accesării evaluărilor făcute de clienţii precedenţi asupra serviciilor în cauză). În acelaşi timp, se reduce perioada de inactivitate pentru şoferul de taxi, îndeosebi în intervalele de  timp în  care  nu  se  înregistrează un  nivel  ridicat  de  cerere,  aspect  care contribuie la eficientizarea activităţii acestuia. Din consultarea publică realizată în urma postării pe site-ul autorităţii locale din Bucureşti a unui proiect de regulament, care urma să modifice şi să detalieze aspectele legate de interzicerea acestor aplicaţii integratoare, a rezultat că atât clienţii, cât şi şoferii de taxi susţin în proporţie covârşitoare prezenţa în continuarea a acestor aplicaţii, considerând că eliminarea lor ar echivala cu un regres din punct de vedere tehnologic. Pentru a asigura o creştere a concurenţei pe piaţa serviciilor de intermediere de transport taxi, alături de serviciile clasice, definite în Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu modificările şi completările ulterioare drept servicii de dispecerat taxi, ar putea coexista servicii noi, inovative, aşa cum sunt aplicaţiile electronice integratoare, reglementatorului  revenindu-i sarcina de a asigura un regim nediscriminatoriu în piaţă între acestea”, se arată într-un punct de vedere emis de Consiliul Concurenței cu privire la Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi de închiriere.

Și în ceea ce privește serviciile gen Uber și Taxify, recomandările Consiliului Concurenței sunt asemănătoare.

”În ceea  ce  priveşte celelalte prevederi care  fac  obiectul proiectului  de  lege, cum  este  cea referitoare  la  interzicerea  efectuării de   transport   public   de   persoane,   contra cost,   cu   un autoturism, care nu deţine autorizaţie taxi, considerăm că şi în acest caz ar trebui avute în vedere acele  soluţii  tehnice  alternative, care  cresc  gradul  de  concurenţă,  cu  efect  benefic  pentru consumator  şi  care  nu  ar  trebui  excluse  din  piaţă ci  identificată  o  modalitate  de  a  elimina eventualele discrepanţe de ordin administrativ, fiscal etc. care ar putea favoriza unii furnizori de servicii în detrimentul altora. Este vorba despre acele servicii prin care un șofer îşi pune  mașina la  dispoziţia  publicului,  în  schimbul  unui  tarif  din  care  realizează  profit, în   timp   ce publicul/pasagerul(ii) accesează acest serviciu/călătorie prin intermediul unui website sau a unei platforme/aplicații, furnizate de o terță parte (facilitator). Fără  a  intra  în  aspecte  ce  țin  de justificarea și  oportunitatea proiectului  de  lege, Consiliul Concurenței își manifestă deschiderea și preocuparea față de necesitatea de  a  asigura  un  cadru normativ și  pentru aceste  servicii  și  modele noi de   transport   asigurate   prin   intermediul aplicațiilor integratoare și platformelor tehnologice, motiv pentru care propunem completarea proiectului de lege cu prevederi în acest sens”, se mai arată în punctul de vedere comunicat de instituție pe 22 mai.

Reamintim că potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă a Guvernului privind modificarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, aplicaţiile precum Clever Taxi, Star Taxi, servicii ca Uber şi Taxify ar putea fi scoase din piaţă printr-o Ordonanţă de Urgenţă. Proiectul publicat de Ministerul Dezvoltării susţine în nota de fundamentare că “din cauza acestor aplicații de taxi, concurența pe această piață este denaturată”.

”Datorită acestor aplicații taxi, concurența pe această piață este denaturată prin comercializarea acestor aplicații taxi, fără acordul transportatorilor autorizați de taxi și/sau a dispeceratelor de taxi. Cu alte cuvinte aplicaţiile care nu au în spate un dispecerat de taxi, aşa cum au doar aplicaţiile firmelor de taximetrie, vor fi scoase în afara legii. De asemenea, dispecerizarea serviciilor de taxi prin intermediul aplicației menționate se face fără autorizațiile prevăzute de Legea nr. 38/2003. Având în vedere cele precizate, se impune modificarea cadrului legal şi adoptarea unor soluții adecvate de maximizare a eficienței la nivel național, astfel încât, cerinţele normative să răspundă evoluţiei tehnologice şi exigenţelor clienţilor”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de OUG.

În plus, serviciile Uber și Taxify ar putea fi scoase de pe piață sau trebuie transformate în servicii de taxi.

”Un alt aspect constatat în practică, îl reprezintă dificultatea sancţionării cu amendă ce se aplică potrivit art. 55, pct. 3, lit h) din Legea nr. 38/2003, persoanelor fizice sau juridice pentru efectuarea, în mod repetat, de transport public, contra cost, de persoane cu un autoturism sau de mărfuri cu un autovehicul, a următoarelor fapte:
- transportul public, contra cost, de persoane cu un autoturism, fără a deţine pentru acesta, după caz, autorizaţie taxi valabilă sau copie conformă valabilă, potrivit prevederilor legii.
- transportul public, contra cost, de mărfuri sau de bunuri cu un autovehicul cu masa maximă autorizată de cel mult 3,5 tone, fără a deţine pentru acesta autorizaţie taxi valabilă, potrivit prevederilor legii ori altă autorizaţie valabilă. Faţă de acestea, este dificil ca organele de control să probeze caracterul repetitiv al faptei, astfel încât să poată aplica sancțiunea, neexistând posibilitatea efectivă de a monitoriza de câte ori o persoană exercită activitatea de transport persoane în regim de taxi în altă localitate decât cea de autorizare, prin staționarea în acea localitate”, se mai arată în nota de fundamentare.

Ce spun reprezentanții Star Taxi și Clever Taxi

Reprezentanții Star Taxi, într-un punct de vedere furnizat HotNews.ro, consideră că această Ordonanță îi va scoate din piață.

”Noi considerăm că actuala formă a proiectului de OUG este de natură să ne interzică activitatea și să ne scoată din piață. Poziția Consiliului Concurenței a fost și este ca aplicații precum StarTaxi funcționează legal, nefiind în niciun caz vorba de acte de concurență neloială, aspectele laudative reținute de Consiliul Concurenței nefiind posibile în situația în care firme precum StarTaxi ar realiza de fapt acte de concurență neloială. Cu referire strictă la proiectul de OUG, avizul Consiliului Concurenței menține concluzia rolului benefic jucat de aplicațiile de tip agregator taxi, cum este și cazul StarTaxi, și recomandă Guvernului reglementarea acestor tipuri de activități cu luarea în calcul a beneficiilor pe care le aduc aplicațiile de tip agregator și nicidecum interzicerea lor cum își propune proiectul de OUG prin notă de fundamentare. Cred că trebuie menționat și faptul că principalele efecte negative vor fi resimțite de către consumatorii de servicii de taxi. Interzicerea aplicațiilor de tip agregator taxi va face ca orice client să sune îndelung după un taxi, eventual la mai multe dispecerate. Avem peste 750.000 de utilizatori și peste 12.000 de șoferi de taxi înregistrați care ne folosesc serviciile în toată țara și cred că ar trebui să se țină cont de faptul că toți acești utilizatori și șoferi de taxi vor fi afectați. Legile ar trebui să se dea în interesul cetățeanului, și nu în interesul unui grup. Când cineva citește proiectul de OUG din această perspectiva nu poate să nu se întrebe dacă nu cumva acesta protejează doar interese private sau de grup de vreme ce despre protejarea interesului general nu poate fi vorba”, sunt de părere aceștia.

Ordonanța de Urgență prin care ar putea fi scoase de pe piață aplicaţiile precum Clever Taxi, Star Taxi, sau servicii ca Uber şi Taxify, nu reflectă dorința și nevoile reale din domeniul taximetriei, se arată într-un comunicat al Clever Taxi, emis recent. Potrivit acestuia, vor fi afectați 800.000 de cetățeni și 20.000 de șoferi de taxi. Clever Taxi cere o dezbatere reală în jurul legii taximetriei, nu o decizie pripită fără motivarea urgenței.Reamintim că proiectul ordonanţei publicat de Ministerul Dezvoltării susţine că "din cauza acestor aplicații de taxi, concurența pe această piață este denaturată".

"Oamenii și-au arătat constant sprijinul pentru aplicația noastră, iar cel mai recent moment a fost acum 2 luni, când peste 40.000 de mii de oameni au semnat în primele 48 de ore petiția pentru București Smart City. Ei își doresc o soluție rapidă și sigură de a găsi o mașină, nu de a avea 10 aplicații instalate în telefon sau de a aștepta la un număr de dispecerat", se arată în comunicatul Clever Taxi.

Potrivit acestuia, România este printre putinele țări din Europa unde există dispecerizare obligatorie.


Citeste mai multe despre   


















1273 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    ...nedumerire? (Joi, 24 mai 2018, 4:46)

    baligosul [utilizator]

    Marii jucători din piața taximetriei vor să scoată din piață Clever și Star Taxi, dar în toată povestea aceasta lipsește punctul de vedere al clienților acestor servicii, una e să apelezi telefonic un dispecerat, cu totul alta șă anunți printr-o aplicație că ai nevoie de un Taxi, este ușor și pentru client, și pentru taximetrist, căruia i se recomandă un traseu, și asta o spun cu toată convingerea, am fost taximetrist și am folosit Clever dispeceratul Leone, chiar și cu aplicație era inutil, azi sunt client Taxi Clever.
    Poate că marea întrebare este ce s-ar întîmpla azi dacă s-ar scoate din piață Uber și FY? Limitarea numărului de taxiuri nu este corectă.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri