Perioada de depunere a ofertelor pentru achiziţionarea de către Primăria Capitalei a 106 ambulanţe destinate dotării Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABIF) se încheie luni, potrivit Agerpres. Valoarea estimată a contractului este de 40.039.300 lei fără TVA. Municipalitatea urmează să achiziţioneze 89 de ambulanţe de tip B, destinate intervenţiei de urgenţă şi transportului medical asistat al pacienţilor, şi 17 ambulanţe tip C, destinate urgenţelor medicale cu prioritate maximă şi transportului medical asistat al pacientului.

AmbulantaFoto: Serviciul de Ambulanta Judetean

Potrivit caietului de sarcini, primele 74 de ambulanţe urmează a fi livrate în primele şapte luni de la semnarea contractului, urmând ca în termen de 12 luni să fie livrate toate cele 106. Ulterior, ambulanţele vor fi puse la dispoziţia SABIF, rămânând în proprietatea Primăriei Municipiului Bucureşti. Garanţia acestora, conform caietului de sarcini, este de minimum 4 ani sau 300.000 km, iar mentenanţa va fi asigurată de către furnizor.

Conform PMB, în prezent SABIF are în dotare 108 ambulanţe de urgenţă, din care 68 au durata de folosinţă depăşită, multe dintre ele defectându-se zilnic.