Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, miercuri, că reprezentanții Administrației Prezidențiale i-au cerut să plece din zona în care se aflau miniștrii și au trimis-o într-o zonă în care a rămas izolată, astfel încât președintele să nu dea mâna cu ea în cadrul recepţiei de la Cotroceni, cu ocazia Zilei Europei.

HotNews.roFoto: Hotnews

„La un moment dat, o domnișoară de la protocol a insistat foarte mult să plec de lângă doamna prim-ministru, pentru că în aceea zonă sunt doar miniștri. Atât doamna Carmen Dan, Olguța Vasilescu și doamna Pintea au insistat să rămân lângă dumnealor, spunând că sunt al doilea om ca număr de voturi din țară, reprezint Capitala României și pot să rămân în zona guvernamentală. Au venit din nou cavalerul și domnișoara de la Cotroceni, insistând să mă deplasez din aceea zonă și să merg în cealaltă parte decât zona guvernamentală, spunând că voi fi tot în primul rând, lângă domnii Dragnea, Băsescu, Constantinescu și cu Patriarhul”, a declarat Gabriela Firea, miercuri, la Antena 3, potrivit Mediafax.

Edilul Capitalei acuză faptul că, odată ajunsă în zona indicată de protocol, nu ar fi existat un bilețel cu numele acesteia.

„Pentru a nu crea o dispută și un dialog care nu își avea locul, am plecat, deși mi se părea ilogic să plec de acolo. (...) Când am ajuns acolo (în locul indicat de protocol – n.r.), erau mai multe bilețele și numele meu nu l-am regăsit în zona indicată de protocol și practic nu am știut unde să mă așez. Am rămas lângă soția domnului consilier de stat Oprișor, pentru că a început ceremonia. Mă simt cumva indusă în eroare după ce am fost forțată să plec din zona unde erau miniștrii. Practic am rămas după soția domnului Oprișor”, mai precizează Firea.

Primarul Bucureștiului afirmă că există varianta în care reprezenanții președinției ar fi izolat-o, astfel încât să nu dea mâna cu președintele Klaus Iohannis.

„Domnul președinte a salutat persoanele din zona în care mă aflam eu, dar o doamnă de la protocol s-a așezat în dreptul doamnei Opișor, indicând cumva că acolo trebuie să se oprească președintele, iar eu eram după doamna Oprișor. Există două posibilități, una în care într-adevăr a fost o bâlbâială a protocolului și președintele chiar nu a știu de aceste lucruri, sau varianta a doua, că a fost o intenție ca eu să fiu izolată, să nu fiu nici lângă colegele mele din Guvern și să fiu cumva marginalizată printre șefii de instituții ca să nu avem ocazia să dăm mâna (cu președintele Iohannis – n.r.)”, a mai spus Gabriela Firea.

Ulterior recepției, Firea a publicat pe contul său de Facebook mai multe fotografii de la recepția organizată de președinte, fotografii în care apare alături de premierul Viorica Dăncilă, de președintele PSD, Liviu Dragnea, de senatorul PSD Șerban Nicolae și de alți social-democrați.

Înaintea recepției, primarul Capitalei a publicat două poze din microbuzul cu care a mers la Palatul Cotroceni, alături de primarii PSD de sectoare și de secretarul de stat Rodica Nassar.