Un nou regulament de salubrizare în Centrul istoric și achiziționarea de locuințe de serviciu pentru cadrele medicale, pe ordinea de zi a CGMB

de A.L.     HotNews.ro
Vineri, 4 mai 2018, 6:26 Actualitate | Administratie Locala


Centrul Vechi al Bucurestiului
Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei
Consilierii generali ai Capitalei se reunesc vineri, de la ora 11,00, într-o şedinţă pe a cărei ordine de zi figurează: un nou regulament de salubrizare, igienizarea şi înfrumuseţarea Centrului istoric, un proiect de rectificare bugetară, dar şi demararea procedurilor în scopul achiziţionării unor locuinţe de serviciu pentru cadrele medicale, conform Agerpres.

Potrivit primului proiect menţionat, persoanele juridice care îşi desfăşoară activitatea în Centrul istoric vor avea obligativitatea de a colecta deşeurile menajere şi asimilabile exclusiv în saci de plastic, în funcţie de patru categorii distincte. De asemenea, vor trebui să deţină contract de colectare a deşeurilor cu operatorul care efectuează serviciul public de salubrizare stradală pe aceste artere. Domeniul public afectat de amenajarea teraselor va fi eliberat până la ora 4,00, astfel încât între orele 4,00 şi 10,00 să se efectueze măturatul manual şi spălatul arterei de către operatorul serviciului public de salubrizare. 

În proiectul de rectificare bugetară se arată că sumele destinate Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic urmează să fie majorate cu 14,9 milioane lei, iar bugetul Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale - cu 11,7 milioane lei.  

Consilierii generali vor analiza şi o propunere în baza căreia cadrele medicale care îşi desfăşoară activitatea în spitalele aflate în administrarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) ar putea beneficia de locuinţe de serviciu. 

"Se aprobă demararea procedurilor de identificare şi negociere, în scopul achiziţionării de unităţi locative cu destinaţia de locuinţe de serviciu pentru cadrele medicale care îşi desfăşoară activitatea în cadrul spitalelor aflate în administrarea CGMB, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB)", prevede proiectul.  

CGMB va dezbate şi achiziţionarea unui teren de 60.000 mp în str. Vâlsăneşti, nr. 1A, sector 3. În expunerea de motive, semnată de primarul general, Gabriela Firea, se arată că Primăria Capitalei a făcut demersurile necesare în vederea identificării unor terenuri, având în vedere necesarul de locuinţe la nivelul municipiului Bucureşti.  

"Obiectivul urmărit în ceea ce priveşte achiziţionarea terenului situat în str. Vălsăneşti, nr. 1A, sector 3, în suprafaţă de 60.674,38 mp, este reprezentat de faptul că terenul este pretabil pentru construirea unor ansambluri de locuinţe sociale. Locuinţele vor fi destinate categoriilor sociale defavorizate care nu îşi pot permite achiziţionarea unei locuinţe de pe piaţa liberă", reiese din expunerea de motive. 

În baza unei alte propuneri, instituţiile publice de cultură de interes local al municipiului Bucureşti ar urma să asigure transportul pentru preşcolari şi elevi, în grupuri organizate, la manifestările culturale proprii. În raportul de specialitate se arată că municipiul Bucureşti are în subordine 26 de instituţii publice de cultură de interes local, dintre care 16 instituţii de spectacole, trei muzee, Biblioteca Metropolitană Bucureşti, Casa de cultură 'Friedrich Schiller', Universitatea Populară 'Ioan I. Dalles', Şcoala de Artă Bucureşti. 

Pe ordinea de zi mai figurează şi indicatorii tehnico-economici pentru realizarea unui traseu destinat bicicletelor, între Piaţa Victoriei şi bd. Constantin Prezan. Valoarea totală a investiţiei, inclusiv TVA, este de 7,5 milioane lei şi vizează 34 de străzi, având o lungime de 7,7 kilometri. Lăţimea benzilor unidirecţionale va fi de 1,5 metri, iar a celor bidirecţionale 2,5 metri. Se vor realiza de asemenea şase parcări publice pentru biciclete.

Consilierii generali vor analiza şi revizuirea şi actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru parcajul subteran Piaţa Dorobanţi. Conform anexei, proiectul are o valoare totală de 63 de milioane de lei (exclusiv TVA) şi va cuprinde 283 de locuri de parcare, dispuse pe două niveluri. Parcajul va avea o suprafaţă construită de 6.152 mp, o suprafaţă desfăşurată de 11.472 mp, iar durata de realizare a investiţiei este estimată la doi ani.



















831 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version