​CFR va face în luna mai câteva lucrări minore la Podul Constanța, pentru îndepărtarea unor bucăți de beton care stau să cadă

de Catiușa Ivanov     HotNews.ro
Miercuri, 25 aprilie 2018, 15:33 Actualitate | Administratie Locala


Podul Constanta - foto Alberto Grosescu
Foto: Alberto Groșescu
CFR SA va derula în luna mai 2018 lucrări de intervenţie la Podul Constanţa, anunță compania, după ce în ultimele zile situația jalnică în care se află pasajul a fost subiect de discuție în toată presa și pe rețelele de socializare. Lucrările vizează ”îndepărtarea a unor fragmente de beton care prin desprinderea lor pun în pericol participanții la traficul rutier”, potrivit avizului emis de Primăria Capitalei. 

”Lucrările de intervenţie se vor execută în zona Podului Constanţa, administrată de CFR, la km 4+327, în anumite intervale orare doar în cursul nopţii, când traficul este mai scăzut, astfel încât impactul acestor lucrări asupra celor care tranzitează zona să fie cât mai mic. Pentru menţinerea condițiilor optime și de siguranță rutieră, traficul în zona Podului Constanţa, în perioada intervenţiei, va fi dirijat şi semnalizat temporar cu ajutorul indicatoarelor rutiere”, anunță CFR.


Podul Constanța; Foto: Alberto Groșescu/ARCEN


În paralel cu aceste lucrări de intervenție, CFR parcurge pașii legali pentru reabilitarea podului.

”Până în prezent au fost elaborate Expertiza Tehnică şi DALI (documentație tehnico-economică similară studiului de fezabilitate), documentaţii tehnice obligatorii în vederea demarării procedurilor de lansare a licitaţiei pentru elaborarea proiectului tehnic şi execuţia lucrărilor de reparaţii. Valoarea estimativă a lucrărilor de reparaţii, conform devizului general emis, este de 5,13 milioane lei, licitaţia urmând a fi lansată în semestrul II al acestui an”, se mai arată în comunicatul emis de CFR. 

Podul Constanța, aflat în Sectorul 1 al Capitalei, la intersecția dintre Calea Griviței și Șoseaua Chitilei, aflat în strare avansată de degradare, este în administrarea CFR. Strada de sub pod se află în administrarea Primăriei Capitalei. Reprezentanții Primăriei Capitalei spun că nu pot face nimic pentru repararea podului, deoarece nu este în administrarea lor, dar au prevăzut în bugetul pe anul 2018 bani pentru lucrări de reabilitare a carosabilului și a caii de rulare a tramvaielor de pe Calea Griviței.


Podul Constanța; Foto: Alberto Groșescu/ARCEN


"Podul Constanța se află în proprietatea statului, administrarea Ministerului Transporturilor și este concesionat Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, și nu în administrarea Primăriei Municipiului București. Prin urmare, singură instituție abilitată de lege să execute lucrări de consolidare/reabilitare la acest obiectiv este Compania Națională de Cai Ferate CFR SA. Precizăm că singurul aviz solicitat în ultimii ani pentru Podul Constanța a fost cel din 13 iulie 2017, când, la solicitarea Companiei Naționale de Cai Ferate 'CFR' SA, Primăria Municipiului București a emis un aviz de intervenție necesar executării unor "lucrări de îndepărtare a unor fragmente de beton care prin desprinderea lor pun în pericol participanții la traficul rutier în zona Pod Constanța (intersecția Calea Griviței cu sos. Chitilei - Bd Bucureștii Noi), lucrări ce urmau a fi executate de Compania Națională de Cai Ferate CFR SA București, sucursala regională București - secția L3 București", se arată într-un comunicat emis luni de Primăria Capitalei.


Citeste mai multe despre   

















1094 vizualizari

  • +4 (4 voturi)    
    ..... beton in plus .... (Miercuri, 25 aprilie 2018, 15:46)

    cbogdan [utilizator]

    Era niste beton pus in plus si acum sta sa cada, dar oricum nu folosea la nimic deci sa-l dam jos. Umorul acesta ne va urmari si-n groapa !
  • +1 (1 vot)    
    De ce sa se mai deranjeze? (Miercuri, 25 aprilie 2018, 18:27)

    Andy500 [utilizator]

    Daca mai stau putin, poate cade podul de tot!


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version