RATB vrea să doteze cu aer condiționat 207 tramvaie și să modernizeze alte 50. Valoarea estimată a contractelor este de circa 200 milioane lei

de Catiușa Ivanov     HotNews.ro
Vineri, 13 aprilie 2018, 16:18 Actualitate | Administratie Locala


Tramvai
Foto: Facebook/RATB
Regia Autonomă de Transport București a lansat patru licitații pentru dotarea a 207 tramvaie cu aer condiționat și  reconstrucția altor 50. Cele patru contracte au o valoare estimată de circa 198 milioane lei, potrivit datelor publicate în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

Ce licitații a lansat RATB în ultimele două zile

  • Dotarea cu aer condiționat a 73 de tramvaie
- tramvaie V3A CH-PPC - 46 buc - valoarea estimată fără TVA: 14,243,916.1 RON;
- tramvaie V3A - M - CA - 3 buc - valoarea estimată fără TVA: 928,958.01 RON;
- tramvaie V3A-PPC-CA - 7 buc - valoarea estimată fără TVA: 2,167,554.62 RON;
- tramvaie V3A - M -2S - 12 buc - valoarea estimată fără TVA: 3,715,806.72 RON;
- tramvaie BUCUR LF - 5 buc - valoarea estimată fără TVA: 1,443,949.6 RON;

Ofertele pot fi depuse până pe 16 mai 2018, valoarea estimată a contractului fiind de circa 22,5 milioane lei fără TVA. Câștigătorul trebuie să livreze produsele până la data de 30.11.2018.

  • Dotarea cu aer condiționat a 8 tramvaie
- modernizare tramvaie Bucur LF-CA - 8 bucăți - valoare estimată de  2,310,302.56 RON fără TVA;

Termen limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare: 16.05.2018.

Durata contractului va fi până la 31.12.2018, iar livrarea produselor până la 30.11.2018.

  • Dotarea cu aer condiționat a maxim 126 de tramvaie
Contractul prevede modernizare a maxim 126 de tramvaie V3A-M cu sistem de climatizare în salonul de călători, urmând să se încheie un acord-cadru pe 2 ani, valoarea estimată a acestuia fiind de  39 milioane lei fără TVA.

Cantitatea estimată totală: min. 115 buc., max. 126 bucăți.

Termen limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare: 16.05.2018 .

  • Reconstrucția și modernizarea a 50 de tramvaie
Contractul vizează reconstrucția  și îmbunătățirea parametrilor tehnici și de confort a 50 de tramvaie tip V3A-M, urmând să se încheie un acord- cadru cu un singur agent economic pe o perioadă de doi ani.  Valoarea estimată a acordului-cadru este de 135 milioane lei.

Termen limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare: 17.05.2018.

"Se vor încheia estimativ 5 contracte subsecvente, 1 în anul 2018 și patru în 2019. Cantitatea estimată pentru un contract subsecvent: minim 3 buc, maxim 12 buc. Valoarea celui mai mare contract subsecvent 32.400.000 lei. Se estimează că primul contract subsecvent se va semna odată cu acordul-cadru", se arată pe SEAP.

RATB mai vrea să doteze cu aer condiționat și 100 de troleibuze

Regia Autonomă de Transport București va dota cu aer condiționat în salonul de călători  circa 100 de troleibuze Astra Irisbus. Regia a atribuit pe 20 februarie contractul pentru modernizarea acestora, licitația fiind câștigată de ICOM TRADING & CONSULTING SRL, iar valoarea contractului se ridică la 2,5 milioane de euro fără TVA, potrivit informațiilor publicate în SEAP.

Durata contractului este de 24 luni din momentul atribuirii. La licitație s-a înscris o singură firma, cea care a și câștigat. RATB are un parc de 177 troleibuze .


Citeste mai multe despre   
















1184 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    O să facem, (Vineri, 13 aprilie 2018, 16:57)

    fokerul [utilizator]

    o să dregem bla bla
  • +3 (5 voturi)    
    Lol (Vineri, 13 aprilie 2018, 19:16)

    HP [utilizator]

    100.000€ costa dotarea cu aer conditionat a unui tramvai ?

    De banii aia cumperi unul nou, sau ar trebui.

    Unde sunt standardele de cost in Romania ?

    Imi amintesc ca acum vreo 20 de ani, cand incepusera timid constructiile de autostrazi, era vreun milion de euro kilometru la ses, pana la 4-6 milioane la munte, cu lucrari de arta, tuneluri, etc.

    Cineva face o groaza de bani din ciordelile astea.

    Ah, si ca se tot lauda astia ca vor sa schimbe sistemul de achizitii prin SEAP, ca sa elimine contestatiile.

    Le-a zis vreodata cineva de asa numitele "conditii tehnico financiare", prin care poti participa la o licitatie doar daca ai avut anterior contracte in valoare egala sau superioara valorii contractului pentru care licitezi ?

    Adica daca esti un startup sau o microintreprindere care ai putea foarte bine sa performezi si sa faci o treaba de calitate - nu poti nici macar aplica ?

    Tot timpul castiga aceiasi baieti destepti.

    Ce rahat si ce gunoi de tara.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version