​Primăria București prin Compania Municipală Consolidări a demarat lucrările de punere în siguranță, consolidare și reabilitare la nouă clădiri din centrul Capitalei, potrivit unui comunicat emis de instituție. Imobilele se află pe strada Bărăției nr 50, Calea Moșilor 215 E, str. Mătăsari nr 44 – 260, str.Lipscani nr 75, str. Blănari nr. 2, nr. 6, nr. 8 și nr. 10 și str. Franceză nr. 30.

Cladire in curs de reabilitareFoto: Hotnews

Alte 3 imobile s-au preluat, în urma unor Hotărâri de Consiliu General, de la Administrația Fondului Imobiliar și transmise companiei pentru reabilitare și consolidare:

· imobilul de 5 etaje din str. Biserica Enei nr. 14: s-au întocmit documentațiile în vederea emiterii autorizației de construire și s-au făcut demersurile, împreună cu Serviciul Spațiul Locativ din Primăria Capitalei, pentru a muta, în perioada imediat următoare, proprietarii în locuințele de necesitate situate în Piață Națiunilor Unite, potrivit reprezentanților municipalității;

· imobilul de 4 etaje din str. Spătarului 36: s-au întocmit documentațiile în vederea emiterii autorizației de construire și se efectuează toate demersurile, împreună cu Serviciul Spațiul Locativ din Primăria Capitalei, pentru a mută proprietarii în locuințele de necesitate situate în Piață Națiunilor Unite, potrivit reprezentanților municipalității;;

· clădirea de 6 etaje dinstr. Știrbei Vodă nr.20 este în stadiul de reactualizare a proiectului, prin Compania Trustul de Clădiri Metropolitane (care are ca obiect de activitate și proiectarea)

De asemenea, în cadrul programului demarat la începutul acestui an, se vor pune în siguranță alte 100 de clădiri aflate în diverse stadii de degradare. Este vorba despre acele clădiri ale căror elemente reprezintă un pericol pentru trecători (balcoane, elemente ornamentale, tencuiala, acoperiș etc).

În prezent, se lucrează pentru obținerea avizelor și autorizațiilor de intervenție și, după punerea în siguranță a acestor clădiri, urmează realizarea expertizelor și a proiectelor de consolidare.

"Așa cum am promis, accelerăm programul de consolidări al Primăriei Capitalei și facem tot ce ține de atribuțiile administrației locale astfel încât anul acesta cât mai multe clădiri din centrul Capitalei să fie reabilitate: am alocat 10 milioane de euro din bugetul Municipalității pentru acest domeniu prioritar și am înființat entități clare care să acționeze rapid și eficient pentru a recupera aproape 30 de ani de amânări. Iată că una dintre companiile municipale atât de hulite de unii a reușit, în mai puțîn de un an, cât au reușit alții în zece! Se lucrează la nu mai puțîn de nouă clădiri care necesitau reparații urgențe, alte trei fiind în etapă finală de pregătire a documentațiilor. Totodată, pentru alte 20 de clădiri se întocmește documentația pentru expertizarea și proiectarea lucrărilor de intervenție/consolidare. Mai mult decât atât, la începutul anului am demarat deja și un alt program prin care se vor pune în siguranță încă 100 de clădiri aflate în diverse stadii de degradare. Iată că se poate!", a declarat primarul Gabriela Firea potrivit sursei citate.