Primaria Capitalei va realiza mai multe proiecte de infrastructura care vor lega Bucurestiul de Magurele si pentru facilitarea accesului la Institutul de Fizica Nucleara care dezvolta proiectul celui mai mare laser din lume - ELI-NP, a anuntat, marti, primarul Gabriela Firea. Printre acestea se numara: extinderea si modernizarea Sos. Bucuresti-Magurele, linie de monorail - tramvai suspendat si material rulant (80 tramvaie suspendate), o ruta Bucuresti - Magurele si Bucuresti Centura in Zona de Nord spre Ploiesti, realizarea coridorului de transport rapid cu autobuzul pe ruta Magurele - Gara de Nord.

Gabriela FireaFoto: Primaria Capitalei

O parte dintre aceste proiecte fac parte din strategia de transport a regiunii Bucuresti-Ilfov - Planul de Mobilitate Urbana Durabila. Gabriela Firea nu a dat un termen cand vor fi realizate aceste proiecte si nici cat costa acestea sau daca exista bani la bugetul local.

"Tot anul acesta avem in bugetul Primariei Municipiului Bucuresti extinderea si modernizarea Sos Bucuresti-Magurele pentru facilitarea accesului la Institutul de Fizica Nucleara care dezvolta proiectul celui mai mare laser din lume, Extreme-Light Infrastructure - Nuclear Physics (ELI-NP). Astfel, vom realiza o linie de monorail - tramvai suspendat si material rulant (80 tramvaie suspendate), o ruta Bucuresti - Magurele si Bucuresti Centura in Zona de Nord spre Ploiesti. In ceea ce priveste linia de monorail care va lega Bucurestiul de Magurele, Compania Municipala Dezvoltare Durabila a inceput deja analiza tehnica cu privire la implementarea acestui mijloc de transport. In bugetul Primariei Capitalei pentru anul 2018 sunt prevazute fonduri pentru studiul de fezabilitate a celor doua linii de tip monorail, cea catre Magurele si alta catre Nord", a declarat primarul Gabriela Firea.