Una dintre controversele ultimelor zile este neparticiparea nici unei firme romanesti la licitatia pentru cele 400 de autobuze din Bucuresti. Producatorul roman de autobuze BMC Truck & Bus, detinut de trei cetateni turci, nu a putut participa la licitatie deoarece primaria dorea sa cumpere 320 de autobuze de 12 metri, 50 de autobuze de 10 metri si 30 de autobuze articulate de 18 metri, in timp ce firma producea doar autobuze de 12 metri.

Euro Bus Diamond 10Foto: BMC Truck and Bus

Firma a contestat licitatia la Consiliul National pentru Solutionarea Contestatiilor, insa contestatia a fost respinsa. Pretul pe care societatea il cerea pentru un autobuz de 12 metri era de 200.000 de euro. Pretul mediu cu care consortiul Asocierea Otokar Europe Sas - Otokar Otomotiv Ve Savunma Sanayi a castigat licitatia a fost de 250.000 euro/autobuz, dar pretul mediu e format din preturile tuturor celor trei tipuri de autobuze, iar oferta financiara reprezinta doar jumatate din punctajul licitatiei, restul fiind partea tehnica. (Citeste punctajul la finalul articolului). Contractul nu putea fi atribuit fara licitatie publica, potrivit legislatiei in vigoare.

Silvia Colacea, directorul executiv al BMC Truck & Bus, a explicat pentru HotNews.ro de ce compania nu a putut participa la licitatie:

"Nu am putut participa la licitatie, desi am depus la CNSC o contestatie. Noi am cerut impartirea pe loturi deoarece Primaria Capitalei a trecut in caietul de sarcini ca vrea sa cumpere 400 de autobuze de trei tipuri diferite - 320 de autobuze de 12 metri, 50 de autobuze de 10 metri si 30 de autobuze articulate de 18 metri. Ni s-a respins contestatia pe motive administrative, tehnice, economice si legislative. Pe scurt, legea nu obliga autoritatea contractanta sa faca impartirea pe loturi. Noi am spus ca stim asta, dar din experienta pe care o avem, am spus ca exista posibilitatea sa cumpere un produs mai scump daca nu acceptata aceasta impartire, iar principala lor obligatie este sa administreze eficient banul public... Primaria ne-a spus ca putem sa ne asociem cu alte societati comerciale si sa participam la licitatie. Insa in caietul de sarcini este prevazut clar ca toate cele 400 de autobuze trebuie sa fie de la un singur producator, iar eu nu mai cunosc pe nimeni in lumea asta care sa mai produca aceleasi autubuze ca noi, dar de alte dimensiuni. CNSC a fost de acord cu Primaria Capitalei, motivand ca institutia nu este obligata sa imparta pe loturi, desi exista posibilitatea achizitionarii autobuzelor la un pret mai mic".

BMC Truck&Bus a depus contestatia nr. 277/08.09.2017, cerand obligarea Primaria Capitalei de a lua masuri de remediere, in sensul asigurarii unei concurente reale si competitive intre operatorii economici, prin lotizarea contractului. Prin Decizia CNSC nr. 2781 din data 24.10.2017 aceasta fost respinsa.

Intrebati daca ar fi avut capacitatea de a poduce cele 320 de autobuze daca ar fi castigat licitatia, acestia dau asigurari ca da.

"Noi avem deja 50 de autobuze in stoc, pe care le putem livra imediat. Aveam capacitatea sa producem cele 320 de autobuze. La momentul acesta producem cam 3 autobuze/luna in conditiile in care nu exista desfacere. Linia de productie exista, echipamentele tehnice exista. Pentru 400 de autobuze in 4 ani, sau daca primaria le dorea mai devreme, eu mai aveam nevoie doar sa angajez forta de munca", a declarat pentru HotNews.ro Silvia Colacea, directorul executiv al BMC Truck & Bus.

Ce spune Primaria Capitalei:

"Cerinta de a achizitiona toate aceste tipuri de autobuze sub aceeasi marca, a unui singur producator, este fundamentata din punct de vedere tehnic si economic:

- este mult mai avantajoasa achizitionarea si gestionarea pieselor de schimb,

- este mult mai simpla instruirea personalului cu sisteme similare,

- in general, sistemul de exploatare este mai usor de controlat in situatia in care la autobuze difera doar lungimea, restul echipamentelor fiind similare, produse sub aceeasi marca.

Daca aceasta conditie nu ar fi indeplinita, ar insemna o diversificare a pieselor de schimb, a tehnologiei pentru intretinerea planificata si a reparatiilor, a sculelor si altor dispozitive, precum si o diversificare a instruirii personalului, fapt care ar duce la costuri de exploatare nejustificat de mari pe durata de utilizare normala a autobuzului. Mai mult decat atat, facem precizarea ca Municipalitatea nu avea obligatia de a lotiza contractul conform prevederilor art.150 alin.1) din Legea nr.99/2016 privind achizitiile sectoriale. De asemenea, conditiile privind bonitatea participantilor la licitatie si capacitatea de a derula contracte de aceasta anvergura sunt imperios necesare intrucat entitatea contractanta utilizeaza fonduri publice, iar acestea trebuie cheltuite cat mai eficient, respectand interesul public, respectiv imbunatatirea si modernizarea transportului public de calatori in conditii cat mai avantajoase pentru comunitate. Referitor la "accesul egal al potentialilor ofertanti la procedura de atribuire", precizam ca, asa cum prevede legislatia in materia achizitiilor publice, orice operator economic poate participa la o procedura de achizitie publica/sectoriala in nume propriu sau in asociere cu alti operatori economici in cazul in care acesta nu poate indeplini cerintele de calificare solicitate de autoritatea/entitatea contractanta conform documentatiei de atribuire. Sustinem si incurajam industria romaneasca, daca ea respecta conditiile stabilite legal si cel mai bun raport pret-calitate. Existenta unui producator autohton si a unui produs fabricat in Romania in acest domeniu sunt incurajatoare, insa in conditiile unui contract de 400 de vehicule trebuie luate in considerare cu atentie atat experienta producatorului, cat si referintele in ceea ce priveste buna functionare a unor astfel de autobuze, in conditiile de exploatare din Bucuresti", se arata intr-un comunicat emis de Primaria Capitalei la finalul anului trecut.

Ce autobuze produce BMC si ce contracte mai are in Romania

Autobuzele Eurobus Diamond au o lungime de 12 metri, sunt dotate cu aer conditionat, au podea joasa si trei usi de acces. Astfel de mijloace de transport circula deja in orase precum Constanta, Targu Jiu, Caransebes, Iasi, Sinaia. Costul de achizitie variaza intre 158.000 de euro si 170.000 euro/bucata, inclusiv TVA.

Compania a inceput sa fabrice autobuzele in 2013 si pana acum a produs 80 de bucati si a vandut 28.

BMC Truck & Bus este pe piata de vanzare a autovehiculelor comerciale din 2002, pana in 2008 fiind unic distribuitor in Romania a autovehiculelor marca BMC, produse in Turcia.

"Pana in anul 2008, am vandut peste 2800 de autovehicule. Deci stim ce inseamna vanzare prin licitatie publica. Prin 2008-2009, BMC Turcia a avut ceva probleme financiare astfel incat si-a incetat activitatea. Deci nu exista nicio legatura intre BMC Romania si BMC Turcia, deci eram unici distribuitori fara legatura de reprezentanta, filiala, actionariat. Aveam pur si simplu doar un contract de distributie. Cand BMC Turcia si-a incetat activitatea, noi am ramas fara obiectul vanzarii, nu mai aveam ce sa vindem. In acel moment ne-am hotarat sa producem in Romania un autobuz, fara nicio legatura cu BMC Turcia, pe investitie proprie. Asa ca Eurobus Diamond nu are nicio legtura cu marca BMC. Am vazut ca doamna Firea a spus ca nu suntem producatori, ci o societate din Ciorogarla care ansambleaza. Nu este adevarat, suntem producatori. Certificatul de omologare emis de RAR atesta asta. In plus, nu am avut niciodata datorie niciun leu la statul roman. Se poate verifica cifra de afaceri, nu suntem o societate din Ciorogarla care s-a apucat ieri sa ansambleze un autobuz", a mai declarat Silvia Colacea.

In ceea ce priveste acuzatiile ca ar fi o firma din Turcia, reprezentantii societatii neaga aceatsa informatii.

"Intr-adevar, actionarii sunt cetateni cu dubla cetatenie, presedintele consiliului de administratie se numeste KILIC SINAN, este nascut in Turcia, insa de mai bine de 15 ani este cetatean roman. Eu lucrez cu dansul de 17 ani, nu este la prima investitie in Romania, a venit aici dupa Revolutie cu familia", a mai spus Silvia Colacea.

Potrivit datelor de la Registrul Comertului, firma are trei actionari: KILIC SINAN (53.74%); KILIC ERHAN (41,93%) si KILIC HAKAN (4,33%).

Cine a castigat licitatia organizata de Primaria Capitalei

Primaria Capitalei a anuntat pe 19 februarie castigatorul licitatiei pentru furnizarea celor 400 de autobuze noi: Asocierea Otokar Europe Sas - Otokar Otomotiv Ve Savunma Sanayi SA.

Valoarea atribuita a achizitiei este de 458.100.826 lei fara TVA, adica 100 milioane euro, respectiv 250.000 euro + TVA per autobuz.

OTOKAR EUROPE si OTOKAR OTOMOTIV sunt companii turcesti care fac parte din conglomeratul de firme Koc Holding, cel mai mare conglomerat industrial din Turcia. Koc Holding detine si producatorul de electrocasnice Arctic Gaesti. Fabrica unde sunt produsele autobuzele OTOKAR este amplasata in orasul Sakarya.

In cadrul procedurii de licitatie au fost depuse 4 oferte: Karsan Otomotiv Sanayi Ve Ticaret A.S, Man Truck&Bus AG, Mercedes Benz Romania SRL si Asocierea Otokar Europe Sas - Otokar Otomotiv Ve Savunma Sanayi SA.

Reprezentantii Primariei Capitalei spun ca licitatia s-a derulat respectand princiipiile transparentei si avand toate avizele ANAP.

Conform caietului de sarcini, toate cele 400 de autobuze vor avea o garantie de opt ani, in acest interval, manopera completa, inclusiv reviziile, intrand in sarcina furnizorului. Mai mult decat atat, in primii 4 ani, mijloacele de transport in comun vor avea o garantie extinsa, adica inclusiv in ceea priveste consumabilele de exploatare (uleiuri, filtre, manopera de revizie tehnica, intretinere etc).

Totodata, autobuzele vor fi dotate cu echipamente eclectronice pentru control si monitorizare, care includ numarerea calatorilor, supraveghere video interior-exterior, verificarea si monitorizarea conditiilor de microclimat in interior, A/C si incalzire, conexiune online cu dispeceratul, echipamente moderne de taxare, care sunt conectate online cu dispeceratul, un sistem de informare calatori, cu display, care ofera informatii asupra traseului, reclame, informatii turistice etc.

Autobuzele vor fi dotate, de asemenea, cu panouri de afisaj in exteriorul autobuzului, pe care pot rula reclame sau informatii de interes public, fara sa afecteze aspectul si integratitatea caroseriei, spre deosebire de colantarile existente in prezent.

Mijloacele de transport public prezinta imbunatatiri IT care realizeaza monitorizarea tuturor echipamenteleor din punctul de vedere al diagnozei si autodiagnozei, oferind informatii esentiale atat pentru conducatorul auto cat si pentru cei care realizeaza mentenanta acestora.

Oferta financiara reprezinta doar jumatate din punctajul licitatiei, restul fiind partea tehnica:

Pretul ofertei - 50 puncte

Calitate - 50 puncte

  • Puterea specifica instalata pentru tractiune - 3,5 puncte
  • Puterea litrica - 3,5 puncte
  • Consumul mediu - 8,5 puncte
  • Nivel de zgomot exterior - 2,5 puncte
  • Nivel de zgomot interior - 2 puncte
  • Raportul dintre masa utila si masa proprie - 2,5 puncte
  • Suprafata vitrata pentru ventilatie - 1 punct
  • Confort termic pasageri, capacitatea de incalzire pe iarna - 2,5 puncte
  • Confort termic salon pasageri si post sofer - 2,5 puncte
  • Capacitatea de transport, nr. total de pasageri - 2,5 puncte
  • Capabilitatea de livrare in primul an de contract - 5 puncte
  • Fiabilitate - numarul de ore necesare pentru mentenanta - 5 puncte
  • Coeficientul de disponibilitate peste 95% - 3,5 puncte
  • Criteriu social (personal angajat in regiunea Bucuresti - Ilfov) - 5 puncte

Cum arata autobuzul produs de BMC Truck & Bus; Foto: BMC Truck & Bus