Bazinul de inot de la Scoala Gimnaziala 195 din Sectorul 3, inaugurat cu fast in urma cu un an de primarii Gabriela Firea si Robert Negoita, nu functioneaza nici pana astazi. Hotnews.ro a solicitat un punct de vedere Primariei Sector 3, dar nu am primit un raspuns.

Inaugurare bazin Scoala 195Foto: PMB

Consilierii USR Sector 3, care au facut o vizita la fata locului, vin insa cu cateva explicatii.

"Din informatiile obtinute, Primaria Sector 3 a folosit o firma care nu avea autorizatie ISCIR pentru a instala cazanele de incalzire a apei. Nu este clar cum se va rezolva problema. Culmea nesimtirii este ca acum un an Negoita si Firea au inaugurat cu mare fast acest bazin cu cateva zile inainte de alegerile parlamentare, stiind insa ca nu este functional. Am sesizat Curtea de Conturi asupra acestui aspect. Conform datelor disponibilie, costul intregului complex este de 27.366.361 lei. Cei care au gresit trebuie sa plateasca", a declarat Liviu Malureanu, consilier USR Sector 3.

Pe 7 noiembrie, Consiliul Local Sector 3 a aprobat inchirierea complexului sportiv Asociatiei Club Sportiv Aqua Sport Citius. Contractul are o perioada de 5 ani, iar chiria este de 6.000 euro/luna fara TVA.

Bazin inot Scoala 195; Foto: Facebook/PMB;

Asociatia care a inchiriat complexul sportiv are urmatoarele drepturi si obligatii:

- sa ofere gratuit inotul de agrement o data pe saptamana pentru personalul administrativ si cadrele didactice ale Scolii Gimnaziale Nr.195, precum si angajatii Primariei Sectorului 3, pe baza unui tabel nominal aprobat de conducerea Scolii Gimnaziale Nr.195 respectiv de catre Directorul Directiei de Invatamant din cadrul Primariei Sectorului 3.

- sa ofere tarife reduse la abonamentele pentru cursurile de inot, cu pana la 50%, pentru elevii Scolii Gimnaziale Nr.195 pe baza adeverintei nominale emise de conducerea Scolii Gimnazialle Nr.195.

- sa respecte programul de desfasurare a orelor de educatie fizica si sport din programul scolar in salile de sport, intre orele 800-1900 de luni pana vineri in Spatiul format din: Sala de Sport I si Anexe Parter - 1216.37 mp, Mezanin-zona vestiare -231.50 mp, Sala de Sport 2 si Anexe. Etaj I-l 165,16 mp, conform planificarii orare si a tabelelor nominale cu indicarea elevilor participanti la orele de educatie fizica si sport si a cadrului didactic desemnat sa desfasoare aceste ore de curs, pentru fiecare clasa si care vor fi aprobate de catre conducerea scolii. Spatiul mentionat poate fi folosit dupa ora 19,00 de luni pana vineri si nelimitat sambata si duminica.

- asociatia poate fi scutita de la plata chiriei daca face investitii in complexul sportiv, pe perioada lucrarilor si deducerea investitiilor din chirie;

- complexul poate fi subinchiriat cu acordul consiliului de administratie.

Complexul sportiv inaugurat in decembrie 2016 este dotat cu bazin de inot, doua terenuri de sport multifunctionale inchise si un teren de fotbal in aer liber a fost inaugurat.

Primarul sectorului 3, Robert Negoita, declara la inaugurare:

"Ma bucur ca am reusit aceasta investitie si incepand de luni copiii pot veni sa beneficieze de ea. Sunt sali de sport cu dimensiuni standard, unde se pot tine competitii internationale", a declarat primarul ra vremea respectiva, citat de Agerpres.

"Pentru Primaria generala a Capitalei, educatia si sanatatea sunt doua prioritati (...). Prioritatea mea e de a nu mai exista decalaje intre sectoarele Capitalei. Din pacate, doar Sectorul 3 arata asa. Celelalte sectoare au probleme cu infrastructura scolara.(...) In bugetul pe care il alcatuim in perioada urmatoare vrem sa cuprindem sume pentru modernizarea scolilor unde elevii invata, din pacate, in trei schimburi. Elevii trebuie sa invete in maximum doua schimburi", a spus si primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, la vremea respectiva.

Investitia in valoare de 4 milioane de euro a fost asigurata din bugetul Primariei Sectorului 3, iar lucrarile de construire au durat un an. Suprafata totala a complexului este de aproape 6.000 de metri patrati, din care utili 4.000.