Romania are o noua specie de pasare - pietrarul de desert. Specia a fost descoperita de doi biologi ai Societatii Ornitologice Romane (SOR) care efectuau monitorizari de pasari salbatice pe Lacul Techirghiol in cadrul unui proiect european.

PietrarFoto: Societatea Ornitologica din Romania

"Ne-a surprins perioada tarzie, era totusi 6 decembrie, si faptul ca mai era un pietrar intarziat din migratie. Ne-am uitat cu atentie la el, Lucian a reusit sa il fotografieze, dar am continuat metoda de observatie a pasarilor acvatice, pentru care eram la Techirghiol. La pensiune, dupa ce am descarcat pozele, am realizat ca e o specie ...exotica. Am trimis pozele la directorul de conservare al SOR, Ciprian Fantana si el ne-a confirmat ca este pietrarul de desert", a povestit biologul Laurentiu Petrencu.

Pana acum, in Romania erau cunoscute doar patru specii de pietrar: pietrar negru, pietrar sur, pietrar mediteranean si pietrar rasaritean. Pietrarul de desert este o specie raspandita din Mongolia pana in Nordul Africii. Specia ocupa stepe aride, zone cu tufisuri din apropierea cursurilor cu apa mica, ruine si campii uscate, cu stancarii. Cel mai apropiat areal de cuibarit pentru specie este in Orientul Mijlociu, in Siria, Egipt, dar unele exemplare pot ajunge accidental si in Europa. Astfel, specia a mai fost observata si in alte tari europene, precum Bulgaria, Ungaria, Germania, Franta. Hrana este alcatuita de obicei din nevertebrate, si ocazional din seminte. Este o specie migratoare, dar exista si zone unde populatiile sunt sedentare.

Observatia celor doi biologi de la SOR s-a raspandit imediat in mediul online, iar in cateva ore s-a aflat ca ...nu erau primii care au vazut aceasta specie. In 2007, fotograful Daniel Petrescu a realizat mai multe fotografii cu aceasta specie.

"Era 2007, nu aveam eu timp sa stau la fiecare specie fotografiata sa o identific. Stiu ca si atunci am avut ceva probleme de identificare, dar am decis sa trec peste. Cand am vazut imaginile lui Laurentiu, am cautat pe hardurile vechi si am gasit poza. Era pietrar de desert la noi, din 10 martie 2007", a spus Daniel Petrescu.

Mai mult, tot anul acesta, un alt fotograf dobrogean, Mihai Baciu, a fotografiat si el specia. Nu a stat sa sorteze fotografiile, dar cand a vazut specia fotografiata de biologi SOR si-a amintit, a cautat pe harduri si da ¬ a observat ca si el avea pietrarul de desert in portofoliu.

Laurentiu Petrencu nu este la prima observatie de specie noua pentru fauna Romaniei. In 2010, a descoperit in Padurea Babadag o specie noua, muscarul semigulerat (Ficedula semitoquata).

Lacul Techirghiol este unul din cele mai importante puncte pentru pasarile din Romania. Aici au fost observate pana acum 262 de specii, fara pietrarul de desert, adica aproape 65% din avifauna Romaniei.