Primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, a declarat miercuri ca reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10% va afecta grav bugetele autoritatilor locale din Romania, fiind "cea mai dura masura luata de un guvern impotriva administratiilor locale din Romania in ultimii 10 ani". Acesta a mai spus ca peste 6,9 miliarde lei nu vor mai ajunge anul viitor la bugetele locale din cauza acestei modificari.

Ilie BolojanFoto: Agerpres

"Cele mai mari pierderi vor fi la nivelul municipiilor resedinta de judet, acolo unde existand un numar important de locuri de munca, reducerea va avea efecte distrugatoare. Aceasta deoarece cota defalcata din acest impozit reprezinta cel putin 40% din veniturile proprii la bugetul local. Reducerea va avea influente pe termen lung, afectand grav bugetele de investitii, predictibilitatea politicilor de dezvoltare locala, gradul de indatorare si dezvoltarea economica locala", a declarat, intr-o conferinta de presa, primarul Ilie Bolojan, presedinte executiv al Asociatiei Municipiilor din Romania, potrivit Agerpres.

In urma estimarilor facute, Ilie Bolojan a precizat ca suma pe care o va pierde Oradea in anul 2018, ca urmare a noilor masuri fiscale, va fi de 9,25 milioane euro.

Conform edilului oradean, lipsa acestor bani va afecta grav bugetul de investitii, pentru ca la cheltuielile de functionare, la iluminatul public sau la curatenie este practic imposibil sa se faca reduceri majore.

Potrivit lui Bolojan, cu acesti bani s-ar putea realiza in 2018 fie un pod peste Crisul Repede ori un pasaj de patru benzi pe centura orasului, fie un campus scolar, nou, cu toate dotarile ori un spital nou sau modernizarea a 20 strazi.