Peste cateva zile va fi lansata pe SEAP licitatia privind achizitia a 400 de autobuze, 100 de tramvaie si 100 de troleibuze, a anuntat marti, primarul general, Gabriela Firea, potrivit Agerpres. Aceasta a anuntat inca de toamna trecuta ca va face acest lucru.

HotNews.roFoto: Hotnews

Declaratia a fost facuta in cadrul unei prezentari sustinute, marti dimineata, in cadrul conferintei "Jump to smart 1.0 - Solutii rapide si inovatoare pentru Romania oraselor inteligente", eveniment organizat de Asociatia Smart Romania si Asociatia Brainstorming.

"In cateva zile vom fi in masura sa urcam pe SEAP licitatia pentru achizitia a 400 de autobuze noi, Euro6, 100 de tramvaie si 100 de troleibuze. S-a lucrat aproape un an de zile la indicatorii tehnico-economici, la caietul de sarcini, sunt absolut convinsa ca odata cu momentul in care aceste autobuze, tramvaie si troleibuze vor ajunge la Bucuresti (...) vom putea sa spunem ca am contribuit odata in plus la a-i determina pe bucuresteni, macar cateva zile pe saptamana sau una-doua la inceput, sa renunte la autovehicul personal, masina mica si sa foloseasca transportul public in comun, in conditii decente", a precizat Firea, potrivit Agerpres.

Edilul general a adaugat ca intelege optica bucurestenilor care nu vor sa renunte la masina personala, atata timp cat regia de transport nu pune la dispozitie autobuze noi, moderne, curate, cu aer conditionat si un program predictibil.

"Sa stim exact si sa fim informati si de pe panouri si cu solutii smart si on-line si pe telefon la ce ora putem sa mergem in statie sa luam autobuzul si ce la ce ora putem sa ajungem la destinatie", a explicat ea.

Firea a reamintit ca RATB este in procedura de achizitie si in vederea instalarii de internet wireless gratuit pentru calatori.

"Noi avem niste autobuze cumparate acum zece ani, unele dintre ele nu au aer conditionat, nu sunt ingrijite si Gabi Firea vrea sa puna internet gratuit'. Le facem impreuna. Procedurile pentru achizitie erau deja demarate si intre timp demaram si cealalta procedura de achizitie pentru wireless, deci pentru internet, pentru toti calatorii. Nu cred ca trebuie sa pierdem timp si sa asteptam sa vina primul lot de autobuze noi in Bucuresti pentru ca abia apoi sa demaram procedura pentru internet", a explicat primarul general.

Ea a anuntat totodata ca a fost demarata o procedura pentru achizitia unei aplicatii pentru informarea calatorilor in legatura cu traseele mijloacelor de transport in comun, timpii de asteptare, precum si timpii de parcurgere a acestor trasee.