Peste 3000 de cetateni au semnat o petitie online prin care cer Primariei Capitalei sa nu arunce banii pe luminite de Paste. Petitia a fost initiata in urma cu cateva zile de asociatia Funky Citizens.

"Solicitam Primariei Municipiului Bucuresti sa nu arunce banii cetatenilor pe luminite de Pasti. Cerem primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, sa foloseasca resursele bugetului local pentru rezolvarea problemelor reale ale comunitatii. De asemenea, solicitam consilierilor generali din Bucuresti sa opreasca orice intentie de a folosi bugetul Capitalei pentru acest scop, conform prerogativelor lor", se arata in petitia online.

"Aceasta cheltuiala nu este o prioritate pentru un oras ale carui nevoi urgente sunt nenumarate: poluare, spitale degradate, cladiri cu risc seismic, scoli fara autorizatii de functionare, transport public deficitar, locuinte sociale insuficiente, trafic sufocant, crese insuficiente si lista poate continua...Credem ca aceasta sarbatoare poate fi marcata prin decenta si smerenie, mai ales in conditiile in care, prin insasi esenta sa, ar trebui sa ne faca sa ne gandim mai ales la cei mai nevoiasi dintre noi", se mai arata in petitia online.