Un imobil vechi de peste 100 de ani de pe Calea Serban Voda nr. 111, din Bucuresti, a fost demolat saptamana trecuta. Acesta nu era clasat monument istoric, insa specialistii spun ca era valoros. Totusi, cladirea se afla in zona de protectie a Bisericii Alexe, monument istoric. Arhitectul Florin Balteanu, fost consilier in ministerul Culturii, reclama si probleme de legalitate in ceea ce priveste emiterea autorizatiei de demolare.

Calea Serban Voda 111 - demolareFoto: Florin Balteanu

"Imobilul din Calea Serban Voda nr. 111 se inscria in seria imobilelor de raport, ridicat se pare, in mai multe etape, undeva de la 1890 si pana aproape de Primul Razboi Mondial in 1910. Era, asadar, un imobil reprezentativ pentru ceea ce inseamna un ansamblu architectural de final de secol XIX care raspundea problemei locuirii colective. Imobilul se afla pe Calea Serban Voda, adica pe una dintre cele mai vechi artere din Bucuresti, aflate la sud de Dambovita, denumita pana la finalul secolului XIX Podul Beilicului, drum care facea legatura intre Bucuresti si Constantinopol si care lega targul Bucurestilor de Giurgiu artera pe unde intrau si turcii otomani in capitala si domnii fanarioti. Imobilul demolat saptamana trecuta a fost ridicat de Iordache Minciulescu (1866 - 1940), negustor, filantrop si om politic liberal, coleg in cadrul Consiliului Comunal cu Vintila Bratianu sau C.F.Robescu (ambii, pe rand, primari ai Bucurestilor). Iordache Minciulescu, care si-a inceput cariera politica la doar 25 de ani, a fost de patru ori senator de Ilfov, incepand cu 1919, din partea Partidului National Liberal", a declarat pentru HotNews.ro Edmond Niculusca, reprezentant ARCEN.

Cazul imobilul din Calea Serban Voda scoate la iveala o problema serioasa cu privire la lipsa unei banci de date centralizate privind zonele istorice din capitala, dar si problema actualizarii incomplete a Listei Monumentelor Istorice din Bucuresti, explica Edmond Niculusca.

"Din pacate nicio autoritate nu avea informatii despre valoarea culturala a imobilului. Am aflat si eu tarziu ca cel putin una din scarile imobilului isi pastra decorul pictat, marca de prestigiu a pravaliei sau apartamentului de onoare al cladirii. Din pacate, in Bucuresti se pierd elemente de feronerie, tamplarie, iata, acum si fresce, fara salvarea macar a unor piese. Din pacate fondul construit istoric este o resursa care se pierde iereversibil, iar pierderea asta la nivelul fondului construit si al tesutului istoric traditional va duce la pierderea indentitatii si memoriei orasului. Toata zona istorica aflata la sud de Dambovita se degradeaza si-si pierde substanta identitara intr-un ritm ingrijorator", a explicat acesta.

Foto: Florin Balteanu

O alta problema este legata de falul in care s-a autorizat demolarea imobilului.

La santier, beneficiarul a afisat un panou de santier din care reiese ca exista o autorizatie de demolare, insa nu se specifica autoritatea emitenta.

Primaria Capitalei spune ca nu a emis nicio autorizatie de demolare pentru aceasta adresa.

"Pentru adresa mentionata de dumneavoatra - Calea Serban Voda nr. 111, Directia Urbanism din cadrul Primariei Municipiului Bucuresti nu a emis certificat de urbanism sau autorizatie de construire/desfiintare", se arata intr-un raspuns trimis de municipalitate la solicitarea HotNews.ro.

Arhitectul Florin Balteanu, fost consilier in ministerul Culturii, spune ca in zonele de protectie a monumentelor istorice, potrivit legii, doar Primaria Capitalei este indreptatita sa emita autorizatii de construire/demolare, nu Primaria sectorului 4.

"Imobilul se afla in zona de protectie a Bisericii Alexe (Calea Serban Voda nr. 123), monument istoric de valoare locala. Biserica nu are o zona de protectie delimitate printr-un PUG sau prin ordinul de clasare, ceea ce face, potrivit Legii 422/2001, ca toate imobilele aflate la mai putin de 100m de ea sa fie in zona ei de protectie si ca pentru interventiile asupra lor sa fie necesar avizul Directiei pentru Cultura a Municipiului Bucuresti. Imobilul din Calea Serban Voda nr. 111 se afla la 61 m de monument, deci in zona sa de protectie. Potrivit unei prevederi introduse in 2009 in Legea 50/1991, in cazul Bucurestiului, autorizatiile in zonele de protectie ale monumentelor istorice se elibereaza de PMB, nu de primaria de sector. Panoul de santier, care nu respecta formatul instituit prin OMLPAT 63/N/1998, afirma ca lucrarile se desfasoara in baza Autorizatiei nr. 42/10.02.2017, fara sa specifice primaria care a eliberat autorizatia. Pagina de internet a PMB care anunta autorizatiilor eliberate de aceasta arata ca primaria generala a eliberat o autorizatie nr. 42 in 17.02.2017, dar ca aceasta se refera la un imobil situat pe str. Vasile Lucaciu. Primaria Sector 4 nu a acutualizat lista autorizatiilor de pe pagina web din decembrie 2016. In eventualitatea in care autorizatia este emisa de primaria de sector, aceasta este eliberata cu nerespectarea legislatiei in vigoare. Potrivit Legii 50/1991, ISC poate dispune oprirea lucrarilor de desfiintare, atunci cand se constata ca acestea se realizeaza cu incalcarea dispozitiilor legale", a explicat Florin Balteanu pentru HotNews.ro.

Ramane ca institutiile abilitate sa faca lumina in acest caz.