Societatea de constructii a Primariei Capitalei se va numi Trustul de Cladiri Metropolitane Bucuresti SA si va avea doi actionari: Consiliul General al municipiului Bucuresti (99,99%) si Service Ciclop (0,01%), potrivit unui proiect de hotarare adoptat luni de Consiliul General al Municipiului Bucuresti. Trustul de Cladiri Metropolitane Bucuresti SA va avea un capital de 12 milioane lei, potrivit proiectului de hotarare.

Gabriela FireaFoto: Captura Antena 3

"Avand in vedere ca societatea ce urmeaza a fi infiintata, va avea ca scop construirea de unitati locative si a altor tipuri de activitati ce se regasesc in cuantumul activitatilor de constructii, in corelare cu cerintele de piata si eligibilitatea necesara activitatii declarate, se impune o dotare specifica a societaice sedoreste a fi infiintata. Societatea va avea nevoie de resurse financiare pentru a-si asigura cheltuielile de functionare, precum si cheltuieli cu personalul, pana la data in care va putea obtine venituri din activitatea desfasurata. Tinand cont de toate aceste cheltuieli si investitii pe care orice societate de profil trebuie sa le realizeze, pentru a desfasura activitate si a putea face fata concurentei in domeniu, consideram ca societatea are nevoie de un capital social de minim 12.000.000 lei, care sa sustina cele mentionate. Sumele necesare demararii lucrarilor ce urmeaza a fi contractate sau cele ce ulterior vor fi dezvoltate de societate, urmeaza a fi analizate dupa infiintarea societatii", se arata in raportul de specialitate al proiectului.

Pentru realizarea lucrarilor de constructii in segmentul constructiilor civile, dotarile minime, noi si second hand, se pot clasifica dupa cum urmeaza, potrivit proiectului de hotarare:

- Dotari mica mecanizare,

- Dotari utiliaje specific activitatii,

- Autoutilitare si autoturisme,

- Unelte, scule diverse si echipamente de siguranta si protectie,

- Dotari necesare organizarii de santier,

- Dotari specific activitatilor de conducere si a personalului TESA.

Activitatea principala a societatii va fi: lucrari de constructie a cladirilor rezidentiale si nerezidentiale. Consiliul de Administratie al societatii va fi compus din 5 persoane.

Membri in Consiliul de Administratie au fost votati : Ilie Florentin; Ciuca Dorel; Dumitru Lucia; Petrescu Marius; Radulescu Gabriel.

Sediul social al societatii va fi in Bucuresti, sector 5, pe strada Johann Gutenberg nr.1, camerele 5 si 7.

Citeste aici tot proiectul de hotarare.

Majoritatea PSD din Consiliu General si-a dat acordul de principiu pentru acest proiect pe 21 septembrie. Primarul general, Gabriela Firea, a declarat cand a prezentat proiectul in septembrie ca aceste locuinte vor putea fi cumparate de tineri, la jumatate fata de pretul de pe piata sau inchiriate la cazuri sociale cu preturi mici.

"Tinerii sunt acum in imposibilitatea de a cumpara o locuinta, tineri din sistemul de sanatate, profesori. Un apartament de doua camere se vinde cu peste 60.000 de euro. Construit de municipalitate va costa la jumatate. Locuintele vor fi atribuite persoanelor cu venituri reduse si tinerilor. Putem contribui ca medicii si profesorii sa nu mai plece in strainatate. Aceste locuinte vor putea fi inchiriate sau cumparate cu un avans foarte mic si cu rate care pot fi platite in 15-20 de ani. pe mine BUcurestenii m-au votat pentru acest proiect, l-am anuntat de la inceput", a declarat atunci Gabriela Firea.

Aceasta a mai spus ca activitatea acestei societati comerciale va fi 100% transparenta. "Va avea control intern, al auditului, al d-voastra si al Curtii de Conturi. Aceasta societate nu se va sustrage de la verificarile de rigoare", a explicat primarul general.