Initierea si avizarea Ansamblului Monumental "Printul Rainier III de Monaco" si toate angajamentele de plata cu privire la acest monument au fost facute in mandatele precedente, afirma Primaria Municipiului Bucuresti (PMB), intr-un comunicat citat de Agerpres.

Primaria Capitalei 1Foto: Hotnews

"Actuala administratie a avizat, formal, doar ultima plata, in cuantum de 480.000 lei, in baza obligatiilor deja asumate ferm anterior", spune PMB, care a transmis precizarile in contextul unor informatii aparute in spatiul public cu privire la realizarea acestui monument.

Conform PMB, la 22 iunie 2011, Guvernul a emis Hotararea 649, care prevedea alocarea unor sume din Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului, pentru plata unor arierate, a unor cheltuieli curente si de capital, precum si pentru finantarea unor obiective de investitii ale unitatilor administrativ - teritoriale, printre care se numara si suma de 300.000 lei, alocata municipiului Bucuresti pentru monumentul "Printul Rainier III de Monaco".

"La o luna distanta de la aceasta Hotarare de Guvern, Consiliul General al Municipiului Bucuresti a emis HCGMB 152/ 27.07.2011, prin care a inclus in bugetul propriu suma alocata in HG 649/ 2011 pentru monumentul respectiv. Primaria Municipiului Bucuresti a completat, prin intermediul Administratiei Monumentelor si Patrimoniului Turistic (AMPT), aceasta suma cu 568.000 lei din bugetul local", spune PMB.

Potrivit PMB, in acelasi an, a fost organizat un concurs public de solutii, al carui castigator a fost sculptorul Ionel Stoicescu, iar in decembrie 2011 a fost realizata statuia din bronz a Printul Rainier III de Monaco, in valoare de 868.000 lei.

PMB mai spune ca, in iulie 2014, AMPT a semnat, cu acelasi artist, Contractul cadru 2566 pentru realizarea "Ansamblului monumental Printul Rainier III de Monaco", prin care statuii initiale i se adaugau 7 elemente figurative statuare din bronz, in valoare de 5.050.000 lei si arena soclu din granit, in valoare de 1.800.000 lei. Pretul final al lucrarii artistice s-a stabilit astfel la 8.494.000 lei, TVA inclus, mai spune PMB.

Conform comunicatului, sursa de finantare a fost bugetul AMPT aprobat prin HCGMB 32/ 27.02.2014. Platile efective au fost facute in decembrie 2011: 868.000 lei - realizare statuie Printul Rainier III de Monaco; octombrie 2014: 500.000 lei - Ansamblul monumental faza I, decembrie 2014: 2.901.600 lei - Ansamblul monumental faza II; iulie 2015: 620.000 lei - Ansamblul monumental faza III, august 2015: 824.600 lei - Ansamblul monumental faza IV, octombrie 2015: 204.600 lei - Ansamblul monumental faza V, decembrie 2015: 1.090.704 lei - Ansamblul monumental faza VI; iunie 2016: 1.320.000 lei - Arena soclu faza I, noiembrie 2016: 480.000 lei - Arena soclu faza II.

Ansamblul monumental dedicat printului Rainier al III-lea de Monaco va fi amplasat in fata Circului Globus, dupa cum preciza AMPT in 3 iunie 2016, intr-un raspuns la o solicitare AGERPRES. AMPT estima la momentul respectiv ca monumentul urma sa fie amplasat pana la sfarsitul anului 2016.

De asemenea, AMPT preciza ca printul Rainier al III-lea de Monaco este creatorul Festivalului International de Circ din Monte Carlo, iar Circul Globus a participat, de-a lungul timpului, de mai multe ori la acest festival.

Conform AMPT, ansamblul monumental este compus din statuia printului Rainier al III-lea de Monaco, realizata din bronz si amplasata pe un soclu placat cu granit, si sapte elemente figurative reprezentative pentru circ (clovn, jongler, contorsionist, dresor, elefant odihnindu-se, gimnast cu cercul si acrobati), realizate in marime naturala din bronz. Din acelasi ansamblu face parte si o arena-soclu, un element decorativ circular cu diametrul de 14 metri, pe care se vor fixa cele sapte elemente figurative.

Printul Rainier de Monaco (Rainier-Louis-Henri-Maxence-Bertrand de Polignac) s-a nascut la 31 mai 1923. Pe 9 mai 1949, a preluat conducerea Principatului de la bunicul sau, Printul Louis al II-lea. In 1956, s-a casatorit cu actrita americana Grace Kelly, cei doi avand trei copii, printre care si printul Albert al II-lea de Monaco, mostenitorul tronului. Printul Rainier al III-lea de Monaco a decedat pe 6 aprilie 2005.