Procurorii DNA au dispus trimiterea in judecata a lui Gheorghe Cosmin Metescu, fost angajat in cadrul Serviciului Urbanism al Primariei Municipiului Bucuresti, pentru luare de mita. Potrivit procurorilor, in perioada ianuarie - iunie 2015 acesta ar fi pretins, prin intermediul lui Raduta-Kobilanski Marius si a unei alte persoane, o suma cuprinsa intre 40.000 si 50.000 euro de la proprietarii unui teren situat in Bucuresti, pentru modificarea unui plan de urbanism zonal.

"In urma acestei modificari, terenul respectiv, in suprafata de cca. 5.000 m2 situat in sectorul 6 al Capitalei, pe Splaiul Independentei, urma sa dobandeasca caracter construibil, in conditiile in care, potrivit planului de urbanism zonal actual, aceasta suprafata de teren era incadrata in categoria "spatii verzi". La data de 11 iunie 2015 inculpatul Metescu Gheorghe Cosmin a primit 12.000 euro din suma solicitata, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infractiunii flagrante", se arata in comunicatul DNA.

Alaturi de Gheorghe Cosmin Metescu a fost trimis in judecata si Marius Raduta Kobilanski cu privire la savarsirea infractiunii de complicitate la luare de mita.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucuresti.