Primaria Capitalei a finalizat lucrarile de consolidare si restaurare a Observatorului Astronomic din Bucuresti. Acestea au inceput in 2014 si costa circa 11 milioane lei. Termenul initial de finalizare al proiectului a fost mai 2015.

"Este un obiectiv de investitii care a fost deblocat in ultimele luni. A fost consolidat si modernizat, reabilitat de asemenea in ultimii doi ani, cu fonduri europene si cu o parte din fonduri ale Primariei si guvernamentale. 2,6 milioane de euro a costat intreaga lucrare, dintre care 85% sunt fonduri nerambursabile. Se estimeaza ca pe an sa vina aproape 10.000 de vizitatori, pentru ca au ce sa vada la Observatorul Astronomic. Sunt foarte multi elevi, sunt foarte multi tineri care vor sa vina la Observator si care au avut o parere de rau pentru faptul ca nu l-au mai putut vizita in perioada de consolidare, reabilitare si modernizare", a spus Firea la evenimentul de redeschidere a Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu", potrivit Agerpres.

Directorul Muzeului Municipiului Bucuresti, Adrian Majuru, prezent la eveniment, a declarat ca “pentru o perioada de 6 luni, Observatorul Astronomic va gadui expozitii cu caracter temporar deoarece trebuie stabilit microclimatul pentru a putea expune obiecte de patrimoniu. In prezent, la primul etaj este o expozitie dedicata „pietei”, ca simbol urban, cu imagini din intreaga Europa, iar la etajul doi se afla o expozitie dedicata astronomiei”.

Situata in sectorul 1 al capitalei, pe bulevardul Lascar Catargiu, nr. 21, cladirea in care se afla sediul Observatorului a fost inaugurata in toamna anului 1910.

Lucrarile de consolidare a Observatorului Astronomic din Bucuresti au costat 11.105.896,48 RON, din care finantarea nerambursabila este de 7.525.896,24 RON.