Pomul de Craciun achizitionat iarna trecuta de Primaria municipiului Targu-Jiu a costat 89.000 de euro fara TVA, fiind confectionat din aluminiu si otel si prevazut cu o structura metalica solida, a declarat miercuri, pentru Agerpres, purtatorul de cuvant al institutiei, Loredana Covei.

Aceasta a precizat ca achizitia a fost facuta in iarna anului trecut, suma de 89.000 de euro fara TVA fiind platita in rate egale in perioada decembrie 2015-noiembrie 2016.

Bradul este dotat cu echipamente automatizate, ornamente, instalatii de lumini, sistem audio, senzori, soft si sistem de autoridicare care diminueaza semnificativ costurile de montare si demontare.

"Bradul este confectionat din aluminiu si otel, prevazut cu o structura metalica solida, cu echipamente automatizate, ornamente, instalatii de lumini, sunt vreo 81.000 leduri, sistem audio, senzori, soft, sistem de autoridicare care diminueaza semnificativ costurile de montare si demontare. Investitia a fost de 89.000 de euro fara TVA, bradul urmand sa fie folosit pentru o perioada de minimum 12 ani. Din cauza faptului ca bradul ornamental achizitionat in 2008 era depasit atat fizic, cat si moral, si pentru ca prezenta anumite riscuri ce puteau pune in pericol siguranta cetatenilor, Primaria Targu Jiu a achizitionat anul trecut un nou ansamblu ornamental prin incheierea unui act aditional la contractul de delegare a gestiunii serviciului de iluminat public avut cu societatea respectiva. Suma a fost platita in rate lunare egale in perioada decembrie 2015-noiembrie 2016. In pretul de achizitie a intrat bradul cu mecanismele si ornamentele necesare functionarii, dar si complexul de arcade montate la cele patru mari intersectii ale orasului", a spus Loredana Covei.

Aceasta a mai mentionat ca bradul anterior, achizitionat in 2008 si folosit pana in iarna anului 2014, este demontat si se afla in depozitul Primariei Targu-Jiu.