Reprezentantii PNL in Consiliul Local al Sectorului 3 vor solicita poprirea conturilor primarului Robert Negoita pana cand acesta isi va achita datoriile pe care le are catre ANAF ca persoana fizica, potrivit unui comunicat emis vineri de PNL.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Conducerea PNL Sector 3 (...) atrage atentia primarului Robert Negoita sa inceteze cu bataia de joc fata de cetatenii sectorului, prin achitarea datoriilor pe care acesta le are, ca persoana fizica, catre ANAF, in spiritul egalitatii in fata legii a tuturor cetatenilor", se arata in comunicatul citat de Agerpres.

Liberalii arata ca, potrivit noilor date publicate joi de ANAF, primarul Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoita, se afla tot pe primul loc al listei persoanelor fizice cu datorii la stat, cu o datorie de 232,05 milioane de lei.

Aceasta solicitare a liberalilor a fost aprobata joi in sedinta Biroului Politic al filialei PNL Sector 3.