Primarul Capitalei, Gabriela Firea, va cere Consiliului General al Municipiului Bucuresti sa aloce 3,5 milioane de euro RADET ca regia sa remedieze in regim de urgenta avariile existente in retea. In prezent insa, conturile RADET sunt blocate in proportie de 100% de catre ELCEN, in contul datoriei de peste 3 miliarde lei, fiind permisa doar plata salariilor catre angajati. Astfel, orice suma alocata de municipalitate ajunge practic la ELCEN si RADET nu ramane cu bani pentru investitii. Firea spune ca va discuta cu reprezentantii ELCEN astfel incat sa se poata face reparatiile pentru iarna.

Calorifer cu repartitorFoto: Agerpres

"Concret, suma care este necesara pentru reparatiile urgente este de 3,5 milioane de euro. Voi propune in prima sedinta de consiliu, care va avea loc saptamana viitoare, o rectificare bugetara care sa prevada aceasta suma pentru ca RADET sa inceapa reparatiile in sistem de urgenta in zonele Mihai Bravu, Banu Manta, Filantropia. Beneficiarii vor fi bucurestenii din sapte cartiere din Bucuresti, ceea ce inseamna un sfert din Capitala tarii. (...) In acest moment din conturile RADET se elibereaza sume doar pentru plata salariilor si, din pacate, nu s-a gasit pana acum intelegere pentru eliberarea fondurilor necesare reparatiilor. Eu cred ca dialogul este cel care va debloca aceasta situatie, de aceea ma voi intalni maine cu conducerea Elcen, iar apoi voi solicita o intrevedere la primul ministru dar si la Ministrul Energiei. Cred ca impreuna vom gasi cele mai bune solutii, astfel incat locuitorii Capitalei sa beneficieze de cele mai bune conditii de trai", a explicat Firea.

De asemena, Gabriela Firea a explicat ca RADET poate beneficia de o finantare europeana de 187 de milioane de euro pentru modernizarea retelei de termoficare din Capitala:

"Am stabilit in cadrul intalnirii de astazi calendarul operational pentru accesarea finantarii europene si totodata chiar o devansare a termenului de depunere a documentatiei de la martie 2017 la octombrie anul acesta", a explicat Firea.

Pentru a accesa fonduri europene este nevoie insa ca RADET sa fie transformata din Regie in societate comerciala, ceea inseamna cel putin doi ani.