Iasi: Municipalitatea demareaza controale in baruri si cluburi
In urma unei intalniri a reprezentantilor Primariei Iasi cu reprezentantii Inspectoratului Situatii de Urgenta, Inspectoratului Judetean de Jandarmerie, Directiei de Sanatate de Publica, Directiei Sanitar Veterinare, Oficiului de Protectia Consumatorului, s-a decis demararea unor ample controale in cluburile si barurile din oras, transmite Agerpres.
"Am avut o intalnire pentru a se stabili un plan de masuri care sa previna asemenea evenimente si la Iasi. De maine vom face o inventariere a tuturor locatiilor din municipiul Iasi, astfel incat timp de o saptamana toate institutiile sa poata stabili daca se functioneaza in temeiul legii. Va fi adus la cunostinta publica la sfarsitul acestei saptamani. Toate societatile comerciale care nu indeplinesc conditiile legii vor fi catalogate a fi cu risc si se vor adopta masurile care se impun", a declarat Mihai Chirica, viceprimarul cu atributii de primar.
Prefectul de Suceava: Controale drastice in cluburile si restaurantele din judet
Si in judetul Suceava se vor efectua controale drastice in cluburi si restaurante, a declarat presei, duminica, prefectul Constantin Harasim, dupa ce a purtat discutii cu seful ISU Suceava, gen. Ion Burlui, si primarul Sucevei, Ion Lungu, in contextul tragediei de la clubul Colectiv din Bucuresti, unde au murit 29 persoane, iar alte peste 150 au fost ranite, scrie Agerpres.
Potrivit prefectului, ISU Suceava efectueaza deja astfel de controale de cateva zile, demarate inainte de producerea tragediei de la Bucuresti, dar le va intensifica, iar primarul va constitui o comisie de control care sa faca verificari in cluburile si restaurantele de pe raza municipiului, urmand ca acelea care nu corespund normelor in vigoare sa fie inchise, daca nu remediaza neregulile.
Prefectul a spus ca va solicita si conducerii IPJ Suceava sa deruleze astfel de controale si verificari in limita competentelor pe care le are aceasta institutie.

FOTOGALERIE O frumoasă casă de lângă biserica Sfântul Iosif din București a fost pusă la pământ / Autorizația a fost dată în 2019 de Primăria Capitalei
Coronavirus în România: Aproape 4.000 de cazuri noi în ultima zi / 81 decese, 985 persoane în stare gravă
Primăria Capitalei a plătit circa 40 milioane lei pentru Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară înființate de administrația Firea pentru ”îmbunătățirea” serviciilor publice în București-Ilfov și delegarea lor către companiile municipale
În ce situații ar trebui ministrul să-și delege atribuțiile / Cîțu: Când nu poți să ajungi la ședința de Guvern / Orban: Nu e corect ca un ministru chiar să nu mai semneze
ANALIZĂ Cât de pline sunt parcările Primăriei Capitalei după creșterea tarifului la 10 lei/oră și ce cheltuieli cu salariile vs încasări a însemnat transferul serviciului la compania municipală
Noi reglementari ale ANRE pentru schimbarea furnizorului de energie: Consumatorii casnici vor trebui să comunice indexul / Ofertele trebuie să arate din ce este compus prețul
Inspectori din toata tara, acum e momentul, daca nu acum, atunci cand!
Ei se fac ca lucreaza si romanii mor cu adevarat!! Este evident ca cei care au facut pana acum controale nu-s buni de nimic!! Daca erau seriosi nu s-ar fi intamplat nenorociri ca cea din Colectiv in Romania!!