Primaria Constanta a finalizat lucrarile de reabilitare a promenadei turistice din statiunea Mamaia, o investitie de circa 68 de milioane de lei, bani ce provin in mare parte din fonduri europene.Lucrarile au fost terminate cu o intarziere de un an. Lucrarile de reabilitare a promenadei turistice din statiunea Mamaia au inclus amenajarea trotuarelor si a pistelor pentru biciclisti, dar si a unei parcari pentru autovehicule.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Au fost trei ani de implementare, trei ani care nu fusesera initial programati. Trebuia sa se termine in doi ani, dar datorita faptului ca nu am vrut sa oprim sezonul estival in vara anului 2014, am stopat noi lucrarile, am permis activitatea agentilor economici si, bineinteles, sosirea turistilor si desfasurarea unui sezon estival normal, iar undeva la sfarsit de septembrie anul trecut am reinceput lucrarile de acolo de unde le lasasem si am continuat in zone neatacate pana in acel moment", a explicat Ani Merla citat de Mediafax.

Lucrarile de reabilitare a promenadei turistice din statiunea Mamaia au inclus amenajarea trotuarelor si a pistelor pentru biciclisti, dar si a unei parcari pentru autovehicule. De asemenea, a fost creat un sistem de colectare si evacuare a apelor pluviale, s-au inlocuit mobilierul urban (bancute, pergole, cosuri de gunoi), cismelele si stalpii de iluminat, au fost amplasate indicatoare rutiere, panouri informative si indicatoare de orientare turistica.

Contractul pentru proiectul "Promenada turistica Mamaia" a fost semnat in august 2012, iar lucrarile au inceput in toamna anului 2013. Valoarea totala a proiectului a fost de 68,6 milioane de lei, din care 48,3 milioane de lei a fost contributia Uniunii Europene, iar cate 8,6 milioane de lei - contributia Guvernului si a beneficiarului. Lucrarile au realizate de un consortiu format din firmele ABC Val, Mobitom si UTI.