Consiliul General al Municipiului Bucuresti a alocat din bugetul pe anul 2015 circa 9 milioane lei pentru biserici. Din aceasta suma circa 430.000 lei vor fi alocati pentru Catedrala Mantuirii Neamului.

Catedrala Mantuirii Neamului - martie 2015 -Foto: Hotnews

Printre bisericile care primesc finantare se numara:

- Catedrala Manturii Neamului - 430.000 lei;

- Biserica Ortodoxa Antiohiana - 500.000 lei;

- Biserica Serban Voda - 180.000 lei;

- Biserica Ilie Gorgani - 200.000 lei;

- Biserica Ecaterina Iustin Patriarhul - 130.000 lei;

- Biserica Dobroteasa - 90.000 lei;

- Biserica Sf. Gheorghe Nou - 330.000;

- Biserica Nicolae Negustori - 260.000 lei;

- Biserica Caramidarii de Jos - 90.000 lei;

- Biserica Barbatescu Vechi - 310.000 lei;

- Biserica Sf. Arhanghel Huedin - 90.000 lei;

- Biserica Parc Ghencea - 220.000 lei;

- Biserica Gheorghe Plevna - 200.000 lei;

- Biserica Nicolae Ghica - 170.000 lei;

- Templu Coral - 240.000 lei;

- Biserica Sf Vineri Noua - 90.000 lei;

- Biserica Aparatorii Partriei - 200.000 lei;

- Biserica Domnita Balasa 300.000 lei;

- Manastirea Plumbuita - 200 000 lei;

Pe santierul Catedralei Mantuirii Neamului muncitorii lucreaza zi si noapte pentru a termina cat mai repede lacasul de cult. Daca in primavara anului 2013, zidurile catedralei abia ieseau din pamant, acum constructia este vizibila de la mare departare, proiectandu-se peste cladirea Parlamentului. Lucrarile la Catedrala Mantuirii Neamului au inceput in februarie 2011, iar Patriarhia estimeaza ca se vor finaliza in 2016.

Costul lucrarilor la Catedrala Mantuirii Neamului pana la stadiul rosu-gri, adica pentru finalizarea constructiei, fara tencuiala, dar cu geamuri si usi, este de aproximativ 80 de milioane de euro, a anuntat Patrarhia Romana in martie 2014.

"Initial, costurile lucrarilor la rosu-gri, adica constructia netencuita, dar cu geamuri si usi, au fost estimate la 100 de milioane de euro. Dupa ce au fost reevaluate calculele, odata cu finalizarea lucrarilor din subteran, costurile au scazut cu 20 de milioane de euro. Astfel ca estimam ca in final suma sa fie de 80 de milioane de euro", a explicat la vremea respectiva, pentru agentia Mediafax, parintele Constatin Stoica, purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane.

Pentru lucrarile de infrastructura si pregatirea santierului au fost cheltuiti aproximativ 25 de milioane de euro, dintre care jumatate de la autoritatile statului si jumatate de la cetateni din tara si din strainatate, a mai spus Stoica.

In 2012, statul roman a sprijinit constructia Catedralei Mantuirii Neamului cu aproape 8,4 milioane de euro, din care 4,2 milioane de euro de la Guvern si 2 milioane de euro de la Primaria Generala a Capitalei. In 2014, Primaria Capitalei a alocat pentru catedrala Mantuirii Neamului inca 6 milioane lei.

Potrivit Patriarhiei, in primii trei ani de la inceperea lucrarilor de construire a Catedralei Mantuirii Neamului, sumele platite catre bugetul de stat, reprezentand impozite si contributii sociale la salariile lucratorilor de pe santierul catedralei, TVA, acciza si alte taxe, au fost in valoare de peste 40 milioane de lei, respectiv 9 milioane euro.

Referitor la graficul de executie a lucrarilor, Patriarhia a precizat ca edificarea viitoarei catedrale patriarhale se estimeaza a fi terminata in anul 2016. Lucrarile la Catedrala Mantuirii Neamului au inceput in februarie 2011 si s-au estimat initial ca vor fi gata la faza gri la sfarsitul anului 2014.