Guvernul va acorda 100 milioane lei Primariei Capitalei, bani care vor fi transferati ELCEN pentru furnizarea gazelor necesare RADET la distribuirea apei calde si a energiei termice catre populatie, intr-o sedinta la care va fi prezent si primarul general, Sorin Oprescu, informeaza Mediafax citand surse oficiale.

CET Sud - BucurestiFoto: AGERPRES

UPDATE Premierul Ponta a confirmat miercuri dimineata ca se va intalni cu primarul general Sorin Oprescu pentru a rezolva aceasta problema, precizand ca "va fi si o finantare pentru perioada care dureaza pana la finalizarea transformarii in societate comerciala si fuziunea cu RADET astfel incat sa se rezolve problema datoriilor istorice".

"Azi o sa ma vad cu primarul general si sa rezolvam problema cu incalzirea, pentru ca era blocata de consilierii din opozitie. Cred ca si-au dat seama ca fac aceeasi greseala pe care am facut-o noi in 2004, cand il blocam pe primarul Traian Basescu. In sfarsit ieri au votat, ma bucur foarte tare. Asta inseamna ca azi putem sa rezolvam problema cu apa calda pentru Bucuresti", a declarat Victor Ponta.

Intrebat daca acest ajutor presupune si o finantare din partea Guvernului, premierul a raspuns: "Va fi si o finantare pentru perioada care dureaza pana la finalizarea transformarii in societate comerciala si fuziunea cu RADET astfel incat sa se rezolve problema datoriilor istorice".

"Primarul general, eu l-am invitat sa vorbim inainte de a sedinta de Guvern, daca ii face placere, mie imi face placere sa il invit si la sedinta de Guvern. Primarul general e cel care raspunde de functionarea Capitalei, iar noi Guvernul ajutam cu toata inima", a adaugat Victor Ponta.

"La sedinta de miercuri a Guvernului este asteptat sa participe si primarul general Sorin Oprescu. Vor fi alocate 100 milioane lei catre primarie, pentru ELCEN", au declarat agentiei surse oficiale pentru agentia de presa citata.

Consiliul general a aprobat marti, in unanimitate, hotararea prin care cere Guvernului Romaniei sa transmita municipalitatii actiunile ELCEN Bucuresti. Urmare a acestei hotarari, Guvernul va putea da o hotarare prin care sa transfere actiunile ELCEN Bucuresti care Consiliul General al Municipiului Bucuresti, pentru a se putea realiza fuziunea RADET cu ELCEN. Desi primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, spunea ca fuziunea RADET cu ELCEN va scadea pretul facturii la incalzire, ELCEN vine la municipalitate cu datorii de sute de milioane lei, bani care trebuie platiti din bugetul local. OPrescu spune ca bancile la care ELCEN are datorii au inceput sa vina la Primaria Capitalei sa ceara banii

Bucurestenii din mai multe sectoare nu au avut apa calda cateva zile la rand, dupa ce Distrigaz a redus presiunea gazului furnizat companiei Electrocentrale Bucuresti (ELCEN), din cauza sumelor pe care le are de incasat de la aceasta. La randul sau, ELCEN, care are de incasat bani de la Regia Autonoma de Distributie a Energiei Termice Bucuresti (RADET), a limitat gazele furnizate regiei, astfel ca aceasta a fost nevoita sa reduca temperatura apei calde.

In urma cu o saptamana, in sedinta de guvern, premierul Victor Ponta le-a cerut ministrului Finantelor si ministrului delegat pentru Energie sa ii acorde sprijin primarului general, daca exista aceasta posibilitate, pentru a fi la zi cu platile catre Distrigaz, adaugand insa ca si-ar dori sa vada mai multa responsabilitate in conducerea politica a autoritatilor locale, Guvernul urmand sa intervina acolo unde va fi "absolut necesar".

Atunci, Alianta Crestin-Liberala (ACL), formata din PDL si PNL, a cerut demisia premierului Ponta pe motiv ca "instiga la incalcarea legii" prin cererea adresata Ministerului Economiei de a gasi solutii legate de caldura si apa calda a bucurestenilor.