Primaria Capitalei va expropria 14 proprietati de pe bd. Liviu Rebreanu pentru largirea arterei intre bd. Nicolae Grigorescu si bd. 1 Decembrie 1918, potrivit unui proiect de hotarare adoptat vineri de Consiliu General al Municipiului Bucuresti. Pentru cele 14 proprietati, ce insumeaza circa 4.000 mp de teren si 547 mp de constructii, municipalitatea ar urma sa plateasca circa 1,6 milioane de euro (7,3 milioane lei).

Bd. Liviu Rebreanu 5Foto: Hotnews

Exproprierile se vor realiza pe bd. Liviu Rebreanu, intre bd. Nicolae Grigorescu si bd. 1 Decembrie, iar persoanele expropriate vor primi urmatoarele sume de bani:

- LIDL - 21 mp teren - despagubire 9240 euro;

- Samson Zoita, Khadem Haghighat Lucia Elena, Khadem Haghighat Mohammad, Racanel Gabriela - 249 mp teren si constructii - despagubire 273.240 euro;

- Ticu Laura, Ticu Mihail-Cristian, Tocileanu Stanca - 100 mp teren si constructii - despagubire 134.520 euro;

- VP Market NDX -128 mp teren - despagubire 39.680 euro;

- Lukoil - 4 mp teren - despagubire 1.364 euro;

- Rus Ioana - 38 mp teren - 12.958 euro;

- Coman Ion, Coman Elena - 253 mp teren - despagubire 86.723 euro;

- Bisercica Crestina Baptista Harul - 374 mp teren - despagubire 115. 940 euro;

- Iancu Alexandrina, Ignat Maria Amalia, Ignat Magdalena, Ignat Danut-Dorel, Alexandru Geta, Radu Florica - 1.541 mp teren - despagubire 446.710 euro;

- Barbu V Violeta - 271 mp teren - despagubire 84.010 euro;

- Botez Mircea, Botez Viorica - 220 mp teren - despagubire 62.000 euro;

- Astra Properties - 920 mp teren - despagubire 285.200 euro;

- Adama - 137 mp constructii - despagubire 84.255 euro.

Raportul de evaluare al proprietatilor a fost realizat de Georgescu Consultanta Tehnica SA.

"In prezenta evaluare globala s-a tinut cont de evaluarea constructiilor, dar aceasta evaluare globala a constructiilor nu este considerata finala, deoarece nu s-a efectuat o masuratoare si o inspectie individuala, in amanunt, a fiecarei constructii. (...) La data evaluarile punctuale pentru fiecare proprietate , valorile pot fi altele, depinzand de caracteristicile fiecarei proprietati in parte", se precizeaza in raportul de evaluare realizat de companie pentru Primaria Capitalei.

Cele 1,6 milioane de euro sunt propuse de municipalitate pentru despagubiri, in urma unei expertize. Proprietarii, daca sunt nemultumiti de sume pot actiona institutia in instanta.

Primaria Capitalei a terminat lucrarile de reabilitare a bulevardului Liviu Rebreanu, portiunea cuprinsa intre bd. Nicolae Grigorescu si bd. Camil Ressu, la inceputul acestui an. Au fost refacute partea carosabila, trotuarele si linia de tramvai, s-au amenajat parcari in spic pe marginea drumului si s-au trasat marcajele rutiere. Pistele de biciclete au fost amenajate pe trotuar, pe anumite portiuni.

Modernizarea bd. Liviu Rebreanu, bucata cuprinsa intre bd. Nicolae Grigorescu si bd. Camil Ressu, a inceput in 2012 si avea termen de finalizare noiembrie 2013.

Modernizarea bulevardului pe acest segment a costat 17 milioane de euro, contractul pentru realizarea lucrarilor fiind atribuit asocierii Euro Construct - PACO. In bugetul pe anul 2013, s-au prevazut pentru aceasta lucrare 25 milioane lei.