​Deputatul Remus Cernea acuza Comisia Juridica din Camera Deputatilor ca a falsificat pe 5 martie 2014 votul privind propunerea legislativa de recunoastere a parteneriatului civil. Acesta sustine ca din cei 25 de membri ai Comisiei, la momentul votului, in sala au fost prezenti doar zece, ceea ce inseamna ca nu era intrunit cvorumul necesar luarii unei decizii, fiind obligatorie prezenta a minim 13 membri. Cernea sustine ca a depus o plangere la Biroul Permanent al Camerei Deputatilor.

Remus CerneaFoto: Agerpres

Filmul sedintei facut de Remus Cernea

"Va semnalez un grav abuz al Comisiei Juridice, din data de 5 martie 2014, care a falsificat votul din cadrul lucrarilor acesteia cu privire la propunerea legislativa privind recunoasterea parteneriatului civil. Comisia Juridica are 25 de membri dar, la momentul votului, in sala au fost prezenti doar aproximativ 10 membri ai Comisiei, ceea ce inseamna ca nu era intrunit cvorumul necesar luarii unei decizii, de minim 13 membri. Totodata, in Raportul intocmit de catre Comisia Juridica si semnat de catre Vicepresedintele Comisiei, dl. Ciprian Nicolae Nica, si de catre Secretarul acesteia, dl. Theodor Catalin Nicolescu, este scris ca "La dezbateri au fost prezenti 24 deputati, din totalul de 25 membri ai Comisiei juridice, de disciplina si imunitati". Asadar, suntem in fata unui foarte grav abuz al Comisiei Juridice care a falsificat votul cu privire la propunerea legislativa pentru recunoasterea parteneriatului civil.", se arata intr-un comunicat de presa trimis de Remus Cernea.

Acesta spune ca Sedinta Comisiei Juridice, din 5 martie 2014, a fost filmata si exista numerosi martori care au fost de fata si care pot atesta faptul ca, in nici un caz, nu au fost prezenti 24 de deputati, ci doar 8-13 membri dintre care unii au iesit din sala la momentul votului.

"In orice stat de drept, astfel de grave abuzuri se soldeaza cu demisiile celor implicati in fraudarea votului si incalcarea grava a Regulamentului Camerei Deputatilor. Eu imi rezerv dreptul de a prezenta acest grav abuz al Comisiei Juridice organelor de urmarile penala si forurilor politice europene, dar si opiniei publice interne si internationale", mai spune Remus Cernea.